AccidentEvenimentLocal

Polițiștii au stabilit cauzele producerii accidentului din Ajunul Crăciunului de la Durnești

La data de 24 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe D.N. 29 D, în comuna Durnești, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.

Din verificările efectuate până în acest moment a reieșit faptul că o tânără, de 20 de ani, din comuna Durnești, în timp ce se deplasa pe D.N. 29 D, dinspre orașul Ștefănești înspre comuna Trușești, într-o curbă la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a întrat în impact cu un șanț de beton de pe marginea părții carosabile și apoi, a ricoșat într-un copac.

În urma impactului, atât conducătorul auto cât și pasagerul de pe scaunul din dreapta, au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Având in vedere faptul că în ultima perioadă, în cele mai multe accidente rutiere produse pe raza județului, au fost implicați conducători auto începători (vechime sub un an), vă recomandăm:

– adoptați o conduită preventivă la volan

– adaptați viteza la condițiile de drum

– asigurați-vă înainte de orice manevră pe care doriți să o efectuați

– păstrati o distanță mai mare față de autovehiculul din față, astfel încât să puteti opri în siguranță, în situația în care acesta încetinește sau oprește brusc

– manifestați atenție la pietoni și bicicliști

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page