Polițiștii alături de elevii Colegiului Naţional Mihai Eminescu Botoşani
În data de 11 septembrie 2024, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii s-au întâlnit cu elevii Colegiului Naţional Mihai Eminescu Botoşani. Prevenirea consumului de droguri, precum şi siguranţa în mediul fizic şi online au fost doar câteva din temele abordate în cadrul întâlnirilor .
Tinerii au primit recomandări cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte în diferite situaţii de risc și care sunt implicaţiile consumului de droguri la vârsta adolescenței. Discuţiile au vizat legislaţia în vigoare în domeniul consumului şi traficului drogurilor, exemple de situaţii în care tinerii au consumat droguri sau au fost implicaţi în alte infracţiuni din sfera traficului de substanţe interzise, precum şi consecinţele legale ale acţiunilor acestora.
De asemenea, adolescenţii au primit informaţii privind siguranţa personală acasă, în fața calculatorului, pe stradă şi în locurile de agrement. Întâlnirile poliţiştilor cu copiii au avut un caracter interactiv, în cadrul cărora copiii au primit sfaturi cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte atunci când sunt singuri acasă, precum şi cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia atunci când siguranţa le este pusă în primejdie .
Polițiștii au adus în discuție o temă de actualitate, cea a siguranței în mediul online, având în vedere faptul că tentația de a petrece mai mult timp pe calculator, pe jocuri sau pe rețelele de socializare este tot mai mare. De asemenea, polițiștii au atras atenția copiilor asupra consecințelor la care se expun printr-o utilizare neadecvată a internetului, în caz contrar, putând deveni foarte ușor victime ale cyberbullyingului.
Astfel de activități vor continua pe perioada întregului an școlar.