InfractionalLocal

Poliţist reţinut pentru 24 de ore, după ce a fost prins beat la volan. Agentul gonea pe străzile din Botoşani

Un poliţist de 49 de ani din Iaşi a fost reţinut după ce a fost prins băut la volan. Incidentul a avut loc pe raza judeţului Botoşani. Totul a ieşit la iveală după ce agentul ar fi fost oprit în trafic pentru că viteza cu care circula era peste limita legală.

Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului în județul Botoșani. Incidentul a avut loc pe 15 februarie 2025, în jurul orei 17:00, în localitatea Românești, unde agenții din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au depistat un autoturism care circula cu viteză peste limita legală.

Poliţist din Iaşi, prins beat la volan. Agentul a fost reţinut pentru 24 de ore

La volan se afla un bărbat în vârstă de 49 de ani, care emana halenă alcoolică.

“În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat o alcoolemie de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, o valoare care indică un grad avansat de ebrietate.

Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii exacte a concentrației de alcool în sânge. Având în vedere gravitatea situației, polițiștii au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar bărbatul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani”, au transmis poliţiştii botăşăneni.

Autoritţile continuă cercetările în acest caz, iar bărbatul riscă o pedeapsă conform prevederilor Codului Penal privind conducerea sub influența alcoolului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page