LocalPolitic

POLITICA | Ultima zi a campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare

Ne aflăm în ultima zi a campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare. Am fost singurul partid care a dus o campanie centrată pe teme europene, singurul partid care a propus un program cu soluții concrete, Manifestul Prosperitate, Națiune, Libertate. Noi n-am făcut o campanie cu minciuni și manipulări grosolane, n-am încălcat legi și n-am amenințat pe nimeni, așa cum a făcut PSD. Aceasta este diferența fundamentală dintre noi și ei.

În urma nenumăratelor întâlniri pe care le-am avut cu cetățenii din județul nostru, suntem convinși că pe 25 mai o mare parte a electoratului va vota candidații Partidului Național Liberal.

Înainte de această campanie electorală, Filiala PNL Botoșani și-a asumat un scor electoral de 35% pe care nu avem nicio îndoială că nu-l vom atinge. Din discuțiile pe care le-am avut cu oamenii în teritoriu, am simțit că avem capacitatea de a depăși procentul obținut de organizația noastră la alegerile din 2009.

În toate aceste întâlniri, cetățenii și-au exprimat profunda nemulțumire față de modul dezastruos în care guvernează PSD. Iată un motiv în plus pentru care electoratul va vota pe 25 mai PNL, partidul care are puterea de a schimba lucrurile în bine pentru români.

Schimbarea însă nu poate avea loc fără participarea românilor la vot. De aceea, facem un apel către toți locuitorii cu drept de vot din județul nostru să vină duminică la urne, să-și exercite dreptul de a-și alege reprezentanții în Parlamentul European și să voteze PNL, cel mai mare partid de dreapta din România. Absenteismul și votul irosit pe partide mici înseamnă de fapt un vot pentru PSD.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page