Important
POLITICA | Traian Basescu a fost suspendat! Referendum organizat pe 29 iulie!
Traian Basescu a fost supendat din funcţie, vineri seara, în urma votului majorităţii senatorilor şi deputaţilor.
În favoarea suspendării au votat 256 de parlamentari, contra suspendării 114. Locul lui Traian Băsescu în fruntea statului este luat de preşedintele Senatului, Crin Antonescu.
Romanii sunt asteptati la urne pe data de 29 iulie, cand va fi organizat referendumul.Dacă la referendum se votează pentru demitere, atunci în termen de cel mult 3 luni se organizează alegeri prezidenţiale.
nu tine, s-a autointitulat Presedinte al Romaniei.In ce hal am ajuns.
sincer, daca nu Basescu cine? Tot pe el am sa il votez