Important

POLITICA | REPLICA USL! Vezi ce spune Portariuc despre fotografiile facute cand impartea cozonaci!

Cătălin Flutur şi PDL au pierdut noţiunea timpului şi bunul-simţ al lucrurilor sfinte, cuprinşi fiind probabil de febra campaniei electorale. După ce au transformat Biserica şi pe Sfinţii prelaţi în mijloace de campanie electorală, iată că acum şi-au găsit să se lege de cei 200 de cozonaci pe care echipa USL şi Ovidiu Portariuc i-au împărţit oamenilor sărmani în Vinerea Mare – înainte de Paşte.

Subliniem momentul pentru că, în vâltoarea şi haosul în care se află domnul Flutur şi PDL, aceştia au uitat că a fost Paştele şi oamenii obişnuiesc să meargă cu cadouri simbolice la cei mai nevoiaşi pentru a le lumina acele zile. Aşa cum de altfel chiar şi unii membri PDL ceva mai pioşi au făcut-o ducând alimente şi cadouri la casele de copii sau de bătrâni. De altfel, Ovidiu Portariuc, ca om obişnuit, face de ani buni astfel de cadouri către oamenii nevoiaşi în zilele de Paşte, dar în anii precedenţi nu l-a fotografiat nimeni, pentru că nu reprezenta o ameninţare pe Cătălin Flutur

“Dacă este un bun creştin, îl rog pe domnul Cătălin Flutur să nu confunde campania electorală cu Sfintele Sărbători de Paşte. Când ajuţi un om sărman de Paşte, nu o faci pentru votul lui, ci pentru că eşti creştin. Iar eu nu voi renunţa să fiu creştin în Sărbătoarea de Paşte doar pentru că cineva se gândeşte să folosească astfel de lucruri împotriva mea. Iar dacă domnul Flutur este interesat de problema mitei electorale, îl invit din nou să semneze angajamentul că nu va da mită electorală în timpul campaniei”, a declarat Ovidiu Portariuc.

Probabil domnul Flutur, care crede sincer că în Botoşani nu e şomaj, ba chiar că avem şi creştere economică (sic!), a uitat cum o duc botoşănenii şi în ce condiţii trăiesc unii dintre aceştia. Spre deosebire de Flutur şi PDL cărora nu le pasă de aceşti oameni, echipa USL s-a dus în postul Paştelui să dea un cozonac şi un ou de ciocolată familiilor care trăiesc în condiţii greu de imaginat în zona Rotunda şi zona Industrială, la blocurile de garsoniere. Pentru a-i aminti sărăcia în care trăiesc mulţi dintre concetăţenii noştri îi transmitem prin intermediul presei o poză cu blocurile unde echipa USL a dus aceste cadouri de Paşte ca să vadă domnul Flutur cum arată “creşterea economică” din Botoşani.

După această manipulare grosolană a domnului Flutur şi a PDL observăm un singur lucru: aceşti domni se feresc şi se eschivează să îşi pună semnătura pe Angajamentul anti-mită din Botoşani! Îi aşteptăm cu inima deschisă să se alăture acestei cauze. Este în interesul tuturor să avem alegeri corecte.

Biroul de presă,
USL Botoşani

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page