POLITICA | PSD vrea referendum pe Constituție o singură zi, simultan cu euroalegerile
Social-democrații discută despre organizarea referendumului de revizuire a Constituției într-o singură zi, simultan cu europarlamentarele, și nu în două zile, așa cum au anunțat săptămâna trecută liderii USL, au relatat, marți, pentru MEDIAFAX surse din PSD.
Astfel, în PSD se discută despre faptul că desfășurarea referendumului pe parcursul a două zile ar crea posibilitatea ca alegătorii care s-ar prezenta, de exemplu, sâmbătă la vot pentru referendum să nu mai vină încă o dată duminică la urne pentru a-și exprima opțiunea în ceea ce privește candidații pentru europarlamentare.
De asemenea, social-democrații au invocat și o serie de temeri legate de ”încurcăturile” organizatorice care ar fi generate de cele două scrutinuri paralele – alegeri europarlamentare și referendum, unul de două zile și celălalt într-o singură zi.
În PSD se discută ca alegerile pentru PE și referendumul de revizuire a Constituției să se desfășoare pe parcursul unei singure zile, respectiv duminică, 25 mai, au arătat sursele citate.
Sursa: www.realitatea.net