Social-democrații susțin că o mare parte dintre angajamentele luate de Victor Ponta și echipa sa, în 2012, au fost realizate. Angajmentele respectate se referă la reîntregirea salariilor tuturor bugetarilor, creșterea salariului minim pe economie cu 20%, creșterea pensiilor în funcție de rata inflației, restituirea CAS-ului reținut de guvernul Boc, majorarea ajutoarelor pentru încălzire, majorarea indemnizației pentru creșterea copilului.
”Guvernul Ponta a venit la guvernare în 2012 cu sprijinul a 70% dintre alegători. Ne-am angajat să reparăm marile nedreptăți făcute de guvernarea Băsescu-Boc, și în decurs de 24 de luni am reușit să redăm demnitatea celor umiliți de un regim care a încercat să acapareze toată țara”, a declarat șeful de campanie al PSD, Doina Federovici.
Mai mult, cei de la PSD susțin că rata de creștere economică din ultimii 4 ani, de 3,5% a făcut ca măsurile sociale să poată să fie susținute pe termen mediu și lung. Rata inflației este astăzi de 1.6% iar deficitul bugetar a scăzut la 2,5%. În opinia social-democraților, Sustenabilitatea măsurilor economice este dată și de creșterea absorbției fondurilor europene de la 7% la 34% și de creșterea exporturilor într-un ritm accelerat.
”România are astăzi cel mai mare PIB de la Revoluție încoace. Acest fapt ne permite să susținem măsurile sociale. Rata de inflație a scăzut ceea ce a făcut ca și prețurile alimentelor să scadă. Faptul că nu ne mai îndatorăm pentru plata salariilor și pensiilor, așa cum se făcea în timpul guvernării Băsescu-Boc este mare lucru. Ne împrumutăm cu costuri mult mai mici, și doar pentru investiții în educație, sănătate, în domenii cheie pentru dezvoltare”, a completat senatoarea social-democrată.
În ceea ce privește agricultura, liderii PSD susțin că Uniunea Europeană începe să recunoască poziția de top a țării noastre în regiune. Astfel, datele arată că România a înregistrat producţii record în agricultură iar reducerea TVA la pâine de la 24% la 9% a determinat reducerea prețului la raft. Succesul măsurii determină extinderea programului și la alte alimente de bază. Conform datelor prezentate de social-democrați, producătorii de lapte și carne de vită din zonele defavorizate primesc astăzi un sprijin financiar în limita unui plafon de 30 de milioane de euro. O altă problemă stringentă pentru agricultori o reprezintă blocajul în plata subvențiilor din agricultură. 2,7 miliarde de lei au fost acordate pentru beneficiarii schemelor de plăți unice pe suprafață, ceea ce înseamnă reluarea activităților agricole pentru peste un milion de fermier.
”Am avut cea mai bună producție anul acesta. Acest lucru se datorează și faptului că acordăm plăți anticipate pentru pregătirea campaniei agricole încă din 2012. Avem proiecte europene finalizate pe agricultură care au creat aproape 30.000 de locuri de muncă. Noi suntem mândri de agricultura românească, suntem convinși ca dacă vom menține ritmul de lucru vom deveni lideri regionali și poate chiar europeni în următorii ani”, a încheiat Doina Federovici.