Politic

POLITICA | Ponta vrea sa le dea liber studentilor pe 10 decembrie pentru a putea vota!

Guvernul vrea sa declare ziua de luni, 10 decembrie 2012, zi libera in universitati, astfel incat studentii care invata in alte zone decat cele de domiciliu sa aiba posibilitatea sa voteze la alegerile parlamentare in localitatile lor si sa poata reveni in timp util, marti, la cursuri.

Solicitarea pentru acordarea unei astfel de zi libere i-a fost adresata premierului Victor Ponta, sambata dimineata, de catre unul dintre tinerii care vizitau sediul Guvernului cu ocazia “Zilei Portilor Deschise”, iar ministrul delegat pentru Administratie, Radu Stroe, a sunat la ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, pentru a intreba daca este posibil ca ziua de luni, 10 decembrie, sa fie declarata zi libera pentru studenti. Raspunsul primit din partea ministrului de resort a fost favorabil.

“Stroe a sunat-o pe doamna ministru sa vada daca este posibil si inteleg ca ar fi posibil. Este vorba de studentii care nu stau in orasul in care este universitatea si care vor sa mearga sa voteze. Nu imi doresc decat sa voteze cat mai multa lume, pentru ca este un vot important. Nu spun cu cine, important este sa voteze”, a spus Ponta.

Acelasi tanar i-a mai cerut premierului ca studentii care vor merge acasa sa voteze sa poata calatori gratuit cu trenul.

“Incercam”, i-a raspuns Ponta tanarului.

Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR) a transmis, miercuri, un comunicat in care arata ca studentii cer gratuitate pe mijloacele de transport in comun in perioada 7-10 decembrie, pentru a se putea duce sa voteze in localitatile de domiciliu si vor sa aiba zi libera in prima zi dupa alegeri.

Organizatia precizeaza ca studentii care invata in alta localitate decat cea in care au domiciliul stabil nu vor putea vota acolo unde studiaza, chiar daca au viza de flotant.

Astfel, ANOSR cere Guvernului, Ministerului Educatiei si Ministerului Transporturilor sa le acorde studentilor gratuitate pe mijloacele de transport in comun in perioada 7-10 decembrie, pentru a putea merge sa voteze in localitatile in care au domiciliile. De asemenea, studentii vor sa aiba zi libera in 10 decembrie, cand se vor intoarce din localitatile de domiciliu.

Reprezentantii aliantei studentesti au precizat ca prevederile legii electorale “ingradesc posibilitatea de exercitare a dreptului de vot pentru sute de mii de studenti romani care studiaza in alta localitate sau au venit la studii din alta tara”.

Acestia sustin ca in cazul in care Guvernul nu aproba masurile propuse, studentii “vor fi nevoiti sa faca eforturi financiare considerabile” pentru a se putea duce in localitatile de domiciliu si a-si exercita dreptul la vot.

“Efectele legii electorale asupra participarii tinerilor la vot sunt o rusine pentru democratia romaneasca si un dezastru pentru orientarea clasei politice catre nevoile pe termen lung ale societatii. Vom cere modificarea legii, insa acest lucru nu se poate realiza, constitutional, inainte de alegeri. Intre timp, este foarte important ca Guvernul sa acorde gratuitate pe transportul in comun pentru a se asigura ca studentii au posibilitatea sa-si exercite dreptul la vot”, a spus presedinte ANOSR, Mihai Dragos, citat in comunicat.

 

 

ziare.com

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page