POLITICA | Ponta: Mărirea salariilor bugetarilor e o păcăleală. Oricum, le vom tăia în 2013
Chiar dacă salariile bugetarilor vor crește în acest an, în 2013 acestea vor scădea din nou, din cauza lipsei de fonduri, a declarat, în această seară, Victor Ponta la Realitatea TV. Dacă mărirea de 16% a salariilor va fi aplicată, nu înseamnă că angajaţii statului își recupera sporurile sau primele pierdute, a mai spus liderul PSD.
“Noi, în 2013, că rămâne domnul Băsescu la putere sau că venim noi, practic, trebuie să venim să le tăiem salariile înapoi la oameni. E o mare păcăleală. Dacă se majorează acum salariile şi nu se iau celelalte măsuri care înseamnă mai multe locuri de muncă, venituri suplimentare la buget, în 2013, practic, nu ai de unde să le plăteşti”, a declarat co-președintele USL în cadrul emisiunii “Test de stres” de la Realitatea TV. Acesta a adăugat că Opoziția nu se va opune acestei măsuri.
“Şi dacă se dau cei 16%, nu se recuperează inflaţia şi nici sporurile, salariul al treisprezecelea, primele. Fiecare bugetar a pierdut în jur de 40% din veniturile pe care le avea în 2010. Dacă îi dăm 15%, nu putem să spunem că i-am dat tot înapoi. E păcăleală asta“, a încheiat Ponta.
Ponta: USL va sprijini mărirea salariilor angajaţiilor statului, pentru că dă înapoi ce le-a luat Băsescu
Victor Ponta a declarat, astăzi, că, dacă actualul Guvern va veni în Parlament cu o modificare legislativă privind creşterea salariilor bugetarilor, USL va sprijini acest demers. “Sigur că o vom sprijini pentru că dau înapoi ce le-a luat preşedintele Traian Băsescu”, a declarat Ponta.
“Propunerea lui Băsescu e una neserioasă şi demagogică. Dacă Guvernul vrea să fie serios şi să dialogheze cu noi, putem găsi soluţiile bugetare cele mai bune. Prima ar fi reducerea contribuţiilor la asigurări sociale”, a continuat liderul PSD.
Băsescu: E de datoria mea şi a dv. să reîntregim salariile bugetarilor până la 1 iunie
În urmă cu două zile, preşedintele Traian Băsescu s-a adresat plenului Parlamentului, întâlnire de la care au lipsit aleşii USL, fiind în grevă parlamentară.
Atunci, şeful statului a declarat că Puterea are datoria de a găsi soluţii pentru ca, în jurul datei de 1 iunie, să fie reîntregite salariile bugetarilor.
“Este o datorie a mea şi a dv. să găsim soluţii pentru ca în jurul datei de 1 iunie să reîntregim salariile bugetarilor, chiar dacă în luna februarie am avut un minus bugetar şi în martie va fi la fel, dar se datorează situaţiei meteorologice”, a spus şeful statului în mesajul său către Parlament.
“Veţi putea găsi resurse ca la sfârşitul manadatului bugetarii să aibă salariile întregi. Suportul meu nu este suficient fără talentul Guvernului pentru a restabili veniturile”, a mai spus acesta.
adevarul.ro