POLITICA | Ponta îl dă afară din Guvern pe secretarul de stat Stelian Fedorca
Stelian Fedorca, prezentat de Agenţia Naţională de Integritate ca fiind în incompatibilitate, dar care a anunţat că va contestat raportul deoarece îl consideră “lipsit de profesionalism şi denotă rea credinţă”, a fost eliberat de premierul Ponta din postul de secretar de stat în Ministerul Educaţiei.
Decizia de eliberare din funcţie a fost semnată joi de şeful Guvernului.
Stelian Fedorca a fost numit secretar de stat în Ministerul Educaţiei la data de 16 mai 2012.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat, luni, că Stelian Fedorca a fost în incompatibilitate din septembrie 2007, întrucât a ocupat funcţiile de director-consilier în Ministerul Educaţiei şi apoi secretar de stat în Ministerul Educaţiei, simultan cu cea de director al Colegiului “Mihai Eminescu”.
Potrivit Agenţiei, în perioada 1 septembrie 2007 – 25 aprilie 2010, Stelian Victor Fedorca a deţinut, simultan, atât funcţia publică de director-consilier în cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, cât şi funcţia de director al Colegiului Naţional “Mihai Eminescu”, Bucureşti, încălcând astfel dispoziţiile articolului 94, alineatele 1 şi 2, litera a din Legea 161/200.
Fedorca a declarat joi seară, pentru Mediafax, că este firească decizia premierului câtă vreme a fost găsit incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate .
El a adăugat însă că va continua demersurile de contestare a raportului ANI prin care a fost găsit incompatibil şi pe care îl consideră că este “lipsit de profesionalism şi denotă rea credinţă”
SURSA: RTV.NET