Important

POLITICA | Ponta despre supravegherea bacalaureatului: Lăsaţi camerele web acolo unde sunt. Nu le scoatem acum şi nici în viitor

Premierul Victor Ponta a solicitat ministrului interimar al Educaţiei, Liviu Pop, să verifice situaţia de la examenul de Bacalaureat destinat sportivilor olimpici, dar şi să menţină camerele de supraveghere, precizând că acestea nu vor fi eliminate nici acum şi nici în viitor.

“Domnule ministru Pop, vă rog să vedem ce s-a întâmplat la Bac-ul olimpicilor. Lăsaţi camerele de luat vederi acolo unde sunt, nu le scoatem şi nu le scoatem nici în viitor”, a spus Ponta.

El a cerut totodată ministrului să explice că la această sesiune de Bacalaureat s-au prezentat sportivi olimpici, şi nu elevi participanţi la diferite olimpiade de matematică sau fizică.

“Denumirea de Bac-ul olimpicilor cred că ne-a derutat pe toţi, lumea se gândea la cei care participă la olimpiade de matematică, fizică, şi de fapt era vorba de sportivi, dintre care bănuiesc că mulţi nu vor fi la Olimpiada de la Londra”, a conchis premierul.

Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, sâmbătă, că propunerea sindicatelor privind introducerea bacalaureatului diferenţiat din 2013 este pertinentă, deoarece forma actuală a acestui examen nu mai este adaptată situaţiei din sistemul de învăţământ.

Pop a subliniat că propunerea de introducere a bacalaureatului diferenţiat din 2013, şi nu din 2016, aşa cum prevede Legea educaţiei naţionale, va fi discutată la nivelul guvernului, urmând să fie şi “dezbateri serioase cu elevii” pe acest subiect.

Promovabilitatea la Bacalaureatul din vara anului trecut a fost de 45,72%, cea mai slabă din ultimele două decenii.

La examenul din 2011 au fost aplicate cele mai severe măsuri de supraveghere din istoria Bacalaureatului, inclusiv cu camere video, pentru descurajarea şi depistarea fraudelor.

În acelaşi timp, promovabilitatea la Bacalaureatul dedicat elevilor din loturile pentru olimpiade şi concursuri internaţionale sportive sau pe discipline a crescut cu mai puţin de un procent după rezolvarea contestaţiilor, de la 34,2 la 35%, fiind promovaţi doar şapte dintre cei 319 care au contestat notele.

Iniţial, promovabilitatea a fost de 34,2 la sută, însă acesta a crescut cu aproape un procent în urma rezolvării contestaţiilor. Practic, dintre cei 319 candidaţi respinşi care au depus contestaţii, doar şapte au obţinut punctele necesare absolvirii Bacalaureatului, în urma recorectării tezelor. Cea mai mare creştere a unei medii a fost de la 5,73 la 6,41, după ce candidatul a primit un punct în plus la teza de limba şi literatură română şi 1,05 puncte la cea de geografie.

Din examen au fost eliminaţi 25 de candidaţi, care au fost prinşi având asupra lor fiţuici sau telefoane mobile.

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu, s-a declarat surprins de numărul mare de candidaţi din această sesiune şi a cerut “o investigaţie”, în condiţiile în care, a precizat el, la Centrele Naţionale Olimpice pentru Pregătirea juniorilor activează doar 108 sportivi cu vârsta de Bacalaureat.

Related Articles

2 Comments

  1. Domnule Ponta daca lasati camerele nu cred ca o sa mai aveti sustinere din partea tinerilor care anul acesta au bacalaureatul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page