Politic
POLITICĂ | PDL, acuzat de plagiat în campania electorală
Partidul Democrat Liberal este acuzat de plagiat în campania electorală, tocmai de către un candidat la alegerile europarlamentare din 25 mai.
“Florin Simion, ocupantul primei poziții de pe lista candidaților propuși de către Alianța Națională a Agricultorilor pentru Parlamentul European, semnalează plagiatul din afișele PDL“, se arată într-un comunicat de presă remis de ANA.
“Europa în fiecare casă sau plagiat în fiecare casă?!”, se întreabă Florin Simion, care adaugă: “Sub sloganul EUROPA IN FIECARE CASA, PDL nu a găsit ceva mai bun de facut decât să plagieze un afiș al unei companii americane localizată în Hawaii! Probabil, s-au gandit că România este foarte departe de Hawaii iar distanța bate plagiatul!“
“Se poate observa că macheta posterului american a inspirat atât de mult creația democrat-liberalilor încât au preferat să-l copieze“, mai spune candidatul care deschide lista ANA la alegerile europarlamentare.
Sursa: dcnews.ro