POLITICA | Parlamentarii vor şi salarii mai mari, după ce au votat pentru pensii speciale
Parlamentarii cer salarii mărite, după ce şi-au pregătit pensii speciale şi cu 4000 de lei mai mari.
Parlamentarii vorbesc pe la colţuri că, după controversatul proiect privind pensiile speciale, ar putea încerca să-şi mărească şi salariile.
Senatorul PC Ilie Năstase spune însă deschis că cei aproximativ 1.000 de euro primiţi de la stat de parlamentari nu sunt suficienţi şi crede că ar trebui ca aleşii poporului să fie plătiţi ca în Europa.
“Ar trebui să le comparăm cu salariile din celelalte ţări europene. Mie nu-mi convine salariul de 1.000 de euro. Eu nu am nevoie de bani, dar mă gândesc la ceilalți. E jignitor, sunt salarii de 7-8 ori mai mari afară. Oamenii dau legi în funcție de salariile pe care le au. Trebuie să copiem tot ce e bun din Occident. Și salariile, dacă sunt bune. După aia ne întrebăm de ce sunt politicienii corupți sau nu dau legi bune”, a spus Ilie Năstase, pentru EVZ.
Aproape 250 de parlamentari susţin legea care le asigură venituri mai mari la pensie. Asta în condiţiile în care, o iniţiativă legislativă obişnuită are, de regulă, doar câteva semnături de sprijin. În funcţie de cât au lucrat în Parlament, aleşii pot primi pensii şi de 5.000 de lei.
Sursa: romaniatv.net