Politic

POLITICA | New York Times: Ponta, politicianul european acuzat de plagiat care nu a demisionat

Prim-ministrul Victor Ponta este singurul politician european care refuza sa demisioneze dupa ce s-a constatat ca a plagiat, spre deosebire de politicieni germani sau maghiari ori chiar spre deosebire de colegul sau din PSD, fostul ministru al Educatiei Ioan Mang.

Lista politicienilor germani acuzati ca si-au plagiat tezele de dectorat continua sa creasca, la aproape doi ani de la scandalul in care a fost implicat unul dintre cei mai populari politicieni ai tarii la acea vreme, ministrul Apararii, Karl Theodor Zu Guttenberg, scrie New York Times.

De cand acesta a demisionat din functie, in martie 2011, zeci de politicieni germani au fost nevoiti sa renunte la titlul de doctor. Insa, cu toate ca Guttenberg si-a pierdut functia, la fel ca alti politicieni, multi au reusit sa-si pastreze posturile.

Un alt ministru german, cel al Educatiei, Anette Schavan, a demisionat la randul sau din functie in luna februarie, dupa ce consiliul Facultatii de Filosofie din cadrul Universitatii Dusseldorf i-a retras titlul de doctor, fiind acuzat ca a plagiat.

Pe langa cazurile din Germania, tarile europene si-au pierdut politicieni proeminenti ca urmare a unor titluri academice indoielnice.

Este dat exemplul ministrului roman al Educatiei, Ioan Mang, cel care a fost nevoit sa demisioneze dupa ce au aparut acuzatiile ca si-ar fi plagiat teza de doctorat. Mang si-a dat demisia in luna mai 2012.

Spre deosebire, prim-ministrul roman Victor Ponta a refuzat pana acum sa demisioneze, noteaza New York Times, in ciuda acuzatiilor ca si el si-a plagiat teza de doctorat.

Un alt lider european important, presedintele maghiar Pal Schmitt, a demisionat din functie in luna aprilie 2012, dupa ce au iesit la iveala semne de intrebare similare in legatura cu doctoratul sau. Universitatea Semmelweiss din Budapesta a descoperit ca teza sa nu a respectat standardele etice, dupa ce au fost gasite 16 pagini copiate dintr-un text german.

Potrivit Deborei Weber-Wulff, un profesor la Universitatea de Stiinte Aplicate din Berlin, care studiaza istoria plagiatului, nu este clar daca recenta abundenta de cazuri de plagiat a fost rezultatul unei cresteri a numarului de plagiate sau a abilitatii examinatorilor – sau curiosilor – de a gasi astfel de infractiuni.

Weber-Wulff spune ca, cu ajutorul unor programe online precum Google Books, este mai usor de depistat textul original. Totodata, ea a mai afirmat ca “universitatile germane sunt speriate, stiu ca trebuie sa faca ceva, dar nu stiu ce anume”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page