POLITICA | Basescu: “Antonescu a contribuit la punerea sub semnul intrebarii a statului de drept”
Presedintele Traian Basescu a sustinut o noua declaratie de presa la Palatul Cotroceni, in care i-a raspuns liderului PNL Crin Antonescu, dupa ce acesta l-a acuzat pe seful statului ca “a defaimat statul de drept”.
“Din pacate, fostul presedinte interimar al Romaniei (Crin Antonescu – n.red.) nu a citit nici macar raportul CE cu privire la Romania. Ar fi trebuit sa fie mult mai atent si dansul trebuie sa stie ca a avut o contributie esentiala la punerea sub semnul intrebarii a statului de drept“, a ripostat Traian Basescu, de la tribuna Administratiei Prezidentiale.
Totodata, seful statului a declarat ca va avea in zilele urmatoare o intalnire cu premierul Ponta, in care se va discuta, asa cum a anuntat prim-ministrul, despre o eventuala delegare a sa ca reprezentant al Romaniei la Consiliul European de la finalul acestei luni.