POLITICA | Adrian Nastase, din inchisoare, deranjat ca Elena Udrea l-a numit “puscarias”
Fostul premier Adrian Nastase a postat pe blogul sau un mesaj intitulat “Cat de disperata este Elena Udrea”, in care se plange de limbajul folosit de fostul ministru al Turismului. Mai precis de “lipsa de eleganta” in utilizarea formulei “puscariasul Adrian Nastase”, dar adauga, in finalul mesajului ca “pe mine si pe cei din familia mea sau pe prietenii mei, aceasta formula nu ne afecteaza – pentru ca stim adevarul despre aceasta condamnare”.
“Dupa ce a fugit din Bucuresti pentru a candida la Parlamentare in Moldova, Elena Udrea – in incercarea de a obtine, cu orice pret, imunitate parlamentara – dovedeste, in ciuda tocurilor de 25 de cm si a cunoscutelor posete – ca nu a fost niciodata altceva decat o personalitate de periferie. Am citit o relatare despre ceea ce a scris recent pe blog, afirmand ca actuala Constitutie este rezultatul unui conflict pe care “puscariasul Adrian Nastase” l-ar fi avut cu Ion Iliescu”, isi incepe Adrian Nastase postarea de pe blog.
“Las la o parte faptul ca, in perioada 2002 – 2003, Elena Udrea nu cred ca se preocupa de revizuirea Constitutiei – din cate se spune, pe atunci, se juca in curte la PSD cu Cosmin Gusa si cu alti tineri intreprinzatori. Las la o parte si faptul ca revizuirea Constitutiei, in 2003, s-a facut, in principal, pentru a se introduce in textul constitutional articolele 148 si 149 – care sa permita ratificarea tratatelor de aderare la UE si la NATO, cu votul de doua treimi in Parlament si nu prin referendum. De altfel, nu s-au facut modificari ale Constitutiei decat in chestiunile in care a existat si acordul PD si al PNL (fiecare articol al legii de revizuire a fost adoptat cu doua treimi din voturi)”, mai scrie fosrul premier.
“Poate ca Elena Udrea, dupa doar un singur mandat de parlamentar, nu a aflat lucrurile astea. Poate ca nu le-a discutat nici cu Traian Basescu pe vremea cand lucra la Cotroceni. Ceea ce m-a deranjat a fost insa lipsa de “eleganta” in exprimare. Formula “puscariasul Adrian Nastase”, in conditiile in care stie mai bine decat multi altii rolul pe care l-a avut Basescu in condamnarea mea, in conditiile in care nici unul din oamenii responsabili din politica romaneasca (inclusiv cei din PDL) nu a folosit formule peiorative la adresa mea, aceasta formula, deci, arata, din pacate, ce se afla cu adevarat, din punct de vedere al caracterului, sub hainele scumpe si fardurile sofisticate. Pe mine si pe cei din familia mea sau pe prietenii mei, aceasta formula nu ne afecteaza – pentru ca stim adevarul despre aceasta condamnare. Ea insa ii murdareste pe cei care o folosesc.”