Politic
POLITIC | Ziua Europei – o mare de tineri, cu privirea către un viitor mai bun – FOTO

Printr-o acțiune simbolică, la care au achiesat deopotrivă seniorii și doamnele liberale, tinerii din Partidul Național Liberal au susținut încă o dată că locul României este în Europa.
Pe ritmul imnului Uniunii Europene, cu baloane albastre și galbene, culorile steagului european, tinerii s-au îndreptat, în același timp, din diverse zone ale Pieței Revoluției, spre Primăria Municipiului, acolo unde au împărtășit idei și păreri despre importanța acestei zile cu reprezentanții PNL.
“E o bucurie să vedem că tineri care urmează să voteze pentru prima dată sunt interesați să înțeleagă șansa pe care România a avut-o atunci când a devenit membră a Uniunii Europene, de ce este important să rămânem în Europa și mai ales să înțeleagă importanța propriului vot”, a declarat Monica Răileanu, președinte TNL-mun. Botoșani.
Ziua Europei a reprezentat un prilej de a reaminti că familia europeană, această construcție la care România a aderat în anul 2007, a pornit pe un drum comun al construcției și al modernizării.
Alături de tinerii liberali s-au aflat și liderii partidului, deputatul Cristian Achiței, primarul municipiului Cătălin Flutur, Viorel Iliuță-președintele PNL-municipiul Botoșani, dar și domnii profesori Ada Macovei, Daniel Botezatu și Paul Octav, cu sprijinul cărora TNL Botoșani a marcat într-un mod deosebit Ziua Europei.





