Fostul premier Victor Ponta a declarat la Botoșani că președintele României, Klaus Iohannis, a folosit ”niște morți nevinovați pentru a-și pune guvernul său”. El a estimat că șeful statului va continua să scadă în sondaje, din cauza activității ”proaste” a Executivului.
“Singurul moment peste care nu am putut să trec a fost momentul în care domnul Iohannis a folosit niște morți nevinovați, niște oameni care au murit nevinovați, pentru ca să își pună guvernul său. E o chestiune pe care eu sunt convins că o va plăti la un moment dat. Să te folosești de moartea unor oameni pentru o funcție … Nu există nicio funcție care să merite să folosești moartea unor oameni. Domnul Iohannis, care în week-end nu lucrează, care este cel mai avantajat bugetar, cu cel mai mare salariu și cu cel mai puțin timp de lucru, în sâmbăta și duminica aia a lucrat împotriva Guvernului.
În ianuarie 2015, la o primă întâlnire cu domnul Iohannis, exact așa i-am spus: “Domnule președinte, am participat, am candidat, ați câștigat. N-am ranchiună și nu am niciun fel de lucru cu care rămân. Cât voi fi eu prim-ministru, o să vă fie bine și dumneavoastră, că are cine să guverneze țara și dacă se întâmplă ceva dați vina pe mine. Când nu o să mai fiu eu prim-ministru, o să vedeți dumneavoastră ce înseamnă”.
Anul trecut, în noiembrie, era la 60% încredere domnul Iohannis, acum e la 30 și cred că se va opri pe la 10. Dacă nu a vrut să mă asculte, așa îi trebuie“, a spus Victor Ponta.