POLITIC | Vasile Blaga demisionează de la conducerea PNL

Vasile Blaga, anchetat de DNA pentru fapte de corupţie, a anunţat că îşi depune demisia din funcţia de co-preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an.
”În urma acuzaţiilor care mi s-au adus astăzi, îmi voi dovedi nevinovăţia în faţa instituţiilor abilitate. Eu însumi sunt garantul respectării Statutului PNL şi a tuturor deciziilor partidului. Nu pot să cer colegilor mei să respecte criteriile de integritate, iar eu să nu o fac. Ca atare, voi acţiona în consecinţă şi îmi depun demisia din funcţia de co-preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an”, a anunţat Vasile Blaga, printr-un comunicat de presă remis miercuri MEDIAFAX.
Vasile Blaga, copreşedintele PNL, audiat miercuri, la sediul DNA Ploieşti, într-un dosar de corupţie, a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Vasile Blaga a ieşit din sediul DNA Ploieşti după circa două ore de audieri şi a declarat că a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Sursa: mediafax.ro