POLITIC | TRAIAN BĂSESCU, SUSPENDAT! Tăriceanu cere initierea procedurii de suspendare a preşedintelui. Vezi cine ar putea ajunge PREŞEDINTE PENTRU O LUNA!
Preşedintele Senatului şi al PLR, Călin Popescu Tăriceanu, a dat vineri publicităţii o scrisoare concetăţenii săi în care le explică de ce se impune o a treia suspendare a preşedintelui Traian Băsescu şi prezintă un grafic al demiterii lui Băsescu în care suspendarea se va face pe 23 septembrie, iar referendumul de demitere va avea loc odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Călin Popescu Tăriceanu cheamă partidele politice şi electoratul să se i se alăture în procedura de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu. “Având ca bază probatorie nenumăratele încălcări ale prevederilor constituționale puse în operă de Președintele României în anii 2013 și 2014, propun inițierea procedurii constituționale de suspendare și demitere a Președintelui României, având următorul calendar: suspendarea de către Parlament a Președintelui României în preajma datei de 23 septembrie și organizarea Referendumului de demitere a Președintelui României pe data de 2 noiembrie, aceeași zi în care se organizează primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Coincidența datei primului tur al alegerilor prezidențiale cu Referendumul de demitere al Președintelui României va crea premise favorabile îndeplinirii cvorumului legal de 50%+1″, se arată în scrisoare remisă presei de către preşedintele Senatului.
Acesta aminteşte că Traian Băsescu a fost avertizat privind faptul că riscă să fie suspendat a treia oară. Prima dată a fost declaraţia Parlamentului din iunie adoptată în legătură cu scandalul în care este implicat Mirea Băsescu, fratele şefului statului şi apoi de reacţiile faţă de implicarea sa în activitate internă a PMP în perspectiva alegerilor prezidenţiale.
“Intervenția directă și instituțională a domnului Traian Băsescu la Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, în problema portofoliului și candidatului României la funcția de comisar european și în scopul susținerii pe această temă a poziției președinților de partid, Vasile Blaga și Klaus Johannis, reprezintă o nouă escaladare a practicilor prezidențiale neconstituționale și o dublă încălcare a Constituției de către Președintele României”, susţine Tăriceanu adăugând că acest lucru este suficient pentru a motiva o a treia suspendare.