POLITIC | Stare de Urgență cu trei viteze. Închiderile de orice fel nu ajută românii și România
Sunt îndeobște cunoscute consecințele restricțiilor create prin adoptarea ordonanțelor militare și blocarea economiei. Închiderile de orice fel nu ajută România. Lucrurile nu mergeau nici înainte de adoptarea actelor normative care au instaurat Starea de Urgență, așa cum ne-am fi dorit. Blocarea economiei a creat probleme sociale majore pe care statul nu le poate suporta, mai ales din cauza reducerii masive a veniturilor obținute din activitatea economică. Oamenii în disperare de cauză își caută un loc de muncă în Europa. Este foarte bine. Nu o fac căutând fericirea. O fac pentru că sunt disperați și din păcate, acceptând condițiile umilitoare fără nicio protecție a statului român. Vedem tot mai mulți demagogi care-i critică pe posturile de televiziune și pe rețelele de socializare și un stat care nu-și asumă situația, bâlbâindu-se. Statul trebuie să-i ajute pe acești oameni care-și asumă acest risc, ca să nu devină muritori de foame în România. Este evident că situația actuală nu mai poate continua așa. Trebuie repornită urgent economia. Revenirea ei se va face greu și pe termen lung. Acum oamenii au învățat ce înseamnă distanțarea socială și cu mici excepții, marea majoritate a românilor o respectă.? Trebuie să trecem la o a doua fază. Asumarea colectivă, stat și cetățeni, a acestei situații. Starea de Urgență, ca să fie eficientă, înțeleasă necesitatea ei și acceptată, nu trebuie să fie doar o politică de restrângere a drepturilor și restricții pentru populație, sub amenințarea sancțiunilor din ce în ce mai mari, ci o asumare colectivă a acestei situații. Este necesar ca următorul Decret al Președintelui României privind continuarea Stării de Urgență să conțină trei perioade, trei viteze. Asta dacă credem că statul este întradevăr preocupat de sănătatea oamenilor. Dacă nu, prelungirea Stării de Urgență nu ar mai trebui aprobată de Parlament. Trebuie oprită imediat. Până la urmă prin apelurile așa zis preocupante ale guvernanților făcute ceas de ceas și pe posturile de televiziune, de a bloca oamenii în case, sunt generate de grija față de sănătatea oamenilor, sau ascunde incompetența și incapacitatea lor de a asigura pentru spitale și medici echipamente de protecție și dotărilor tehnice necesare pentru un posibil val de infectări cu noul coronavirus ?
Dar să presupunem că da, statul este întradevăr preocupat de sănătatea oamenilor. Este discutabil. Atunci propunerea rezonabilă a Partidului ADER este următoarea:
Prima perioadă (prima viteză). Menținerea până pe data de 3 mai a regulilor de distanțare fizică existente, dată la care sărbătorile laice și religioase vor fi trecut, concomitent cu continuarea efortului de asigurare a echipamentelor pentru personalul medical și dotărilor pentru spitale.
A doua perioadă (a doua viteză). Începând cu data de 4 mai, eliminarea tuturor restricțiilor pentru mediul economic, concomitent cu asumarea de către conducerile companiilor și societăților comerciale și de către salariați, a regulilor de protecție personală și distanțare fizică.
A treia perioadă (a treia viteză). Eliminarea tuturor restricțiilor și încetarea Stării de Urgență în momentul în care va fi fost eliminat pericolul de infectare cu noul Coronavirus. Momentul acesta va fi apreciat de către specialiști.
Această etapizare:
Ar reduce temerile justificate privind riscul de blocare, pentru o perioadă rezonabilă, a spitalelor și a sistemului medical, mai ales în preajma și în perioada imediat următoare a sărbătorilor.
Ar prezenta o viziune privind revenirea la normalitate, pe care tot mai mulți oameni o așteaptă și speră un răspuns de la autorități.
Ar tăia apetitul unor autorități centrale, județene și sectoare ale municipiului București de a face, sub umbrela Stării de Urgență, unele achiziții aproape absurde, necontrolate, achiziții pe care nici o autoritate a statului nu le poate controla în această perioadă.
Ar preveni o degradare psihică pe scară largă a unor categorii de populație, de la salariații care și-au pierdut locul de muncă, rămânând fără nici un venit, până la persoanele, cei de peste 65 de ani, care pot părăsi propriul domiciliul doar într-un interval orar foarte restrâns.
Ar constitui pentru managementul societăților comerciale un orizont de timp în care să-și pregătească reluarea activității.
Ar putea anticipa, oarecum, revenirea la o activitate economică aproape normală.
Mediul economic extern ar avea o imagine mai clară privind posibilitatea reluării relațiilor comerciale cu România, iar țara noastră ar putea să înceapă reducerea decalajului uriaș al balanței comerciale cu alte state, produs mai ales în această perioadă a Stării de Urgență.
Partidul ADER apreciază că menținerea pentru încă o lună a Situației de Urgență, a blocajului populației, a forței de muncă și a activității economice în aceleași condiții de până acum, ar fi o greșeală enormă care va prăbuși economia, nivelul de trai al populației și ar descalifica și compromite definitiv actuala guvernare acuzată încă de pe acum de tot mai mulți analiști economici și de grupări politice, de neprofesionalism, de interese oculte și de aservirea intereselor României unor puteri străine.
Neculai Onțanu, Președintele de onoare al Partidului ADER.