Senatorul PNL Viorel Grigoraş a ţinut să îşi facă publică aprecierea faţă de măsurile luate de justiţia română faţă de fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, în privinţa implicării sale la evenimentele din iunie 1990.
“Vreau să fac un Laudatio organelor de justiţie din România care au avut curajul ca, după 25 de ani, să îl trimită în judecată pe fostul preşedinte Ion Iliescu. Nu se putea altfel! Vă amintiţi că în iunie 1990 când au fost 4 morţi, 764 de răniţi şi 1.000 de “bărboşi” arestaţi, care erau de fapt studenţi şi cadre universitare din Bucureşti. Apreciez şi sunt bucuros că se face dreptate, pentru că atunci, la acele evenimente, minerii au devastat inclusiv sediile PNL din Bucureşti. Iată că, încet încet, democraţia se instituie, iar justiţia îşi face datoria. Păcat că e cam târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodată!” a spus senatorul PNL Viorel Grigoraş.