POLITIC | Senatorul Lucian Trufin: „O șansă în plus pentru micii fermieri botoșăneni!”
Secretarul Comisiei de Agricultură, senatorul PSD Lucian Trufin vine cu un anunț important pentru micii fermieri interesați să depună cereri de finanțare pe sub-măsura 6.3 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală și anume că sesiunea de primire a proiectelor aferente acestei sub-măsuri care vizează dezvoltarea fermelor mici se prelungește cu încă o lună, respectiv până la data de 31 august a.c., ora 16.00, oferind o șansă și celor care nu au reușit să își întocmească în termen util, documentația necesară.
„Decizia Autorității de Management a PNDR de prelungire a termenului de depunere a cererilor de finanțare până la finele lunii august este în beneficiul fermierilor, cu atât mai mult cu cât zilele acestea am primit clarificări pe o speță legată de criteriile de eligibilitate ale membrilor formelor asociative, care doresc să obțină finanțare pe această sub-măsură. AFIR București a răspuns solicitării pe care am făcut-o și a clarificat faptul că beneficiarii sub-măsurii 6.3 pot fi membri într-o Cooperativă agricolă sau Grup de producători, dacă participarea acestora în respectiva formă asociativă se referă strict la exploatația care face obiectul sprijinului public nerambursabil. Am transmis acest lucru către OJFIR, DAJ Botoșani și consultanților pe fonduri europene din județ, pentru a permite astfel unui număr cât mai mare de fermieri să depună cereri de finanțare” a declarat senatorul Lucian Trufin.
De altfel, parlamentarul botoșănean a promovat intens în teritoriu această sub-măsură PNDR, având ca scop declarat sprijinirea fermierilor cu exploatații reduse care doresc să își dezvolte fermele proprii prin accesarea de fonduri europene.
„M-am deplasat în 33 de comune din județul Botoșani și am discutat cu peste 1000 de fermieri prezentându-le sub-măsura 6.3 și pașii care trebuie urmați în vederea accesării finanțării nerambursabile în valoare de 15.000 de euro. Este singura măsură din Programul Național de Dezvoltare Rurală prin care fermierii care dețin exploatații mici pot obține fonduri europene 100% nerambursabile, condițiile impuse fiind simple și ușor de îndeplinit de către cei interesați să depună cereri de finanțare” a mai spus Lucian Trufin.
Senatorul și-a manifestat disponibilitatea de a răspunde tuturor solicitărilor venite din partea fermierilor care au neclarități cu privire la condițiile Ghidului de finanțare a sub-măsurii 6.3, astfel încât județul Botoșani să ocupe o poziție fruntașă la gradul de absorbție a fondurilor europene, așa cum se situează pe primul loc la depunerea cererilor pentru ajutorul excepțional acordat crescătorilor cu un efectiv mic de bovine.