Politic

POLITIC | Senator român: „ Îmi schimb cămașa zilnic(…)Decent ar fi minimum 3500 de euro pentru un parlamentar”

Nivelul de salarizare rămâne o problemă arzătoare în România. Pentru că medicii și profesorii urmează să primească bani în plus, pentru că unele categorii de funcționari au deja salariile mărite, voci din rândul parlamentarilor au început să se ridice şi să ceară ca aleșii să fie remuneraţi corect. Senatorul UNPR Ionel Agrigoroaiei a explicat, înainte de vacanţa parlamentară că salariul de senator este insuficient, ţinând cont de faptul că trebuie să-şi schimbe cămăşile în fiecare zi. Întrebat de jurnalişti care ar fi salariul corespunzător funcţiei sale din Parlament, răspunsul a venit prompt: 3500 de euro.

Ionel Agrigoroiei spune că marea problemă a României o reprezintă existenţa unor grupări infracţionale, care activează inclusiv în Parlament. Pentru a nu fi tentaţi de mită şi a nu deveni corupţi, indemnizaţia parlamentarilor ar trebui să crească considerabil, crede senatorul.

Ionel Agrigoroaiei, senator UNPR: „Decent ar fi de minimum 3500 de euro pentru un parlamentar. Dacă eu nu am un venit să-mi asigur un trai decent, vă daţi seama că e o problemă de eficienţă, de credibilitate. Eu, personal, ştiu că trebuie să vin în costume şi să-mi schimb în fiecare zi şi cămăşile, şi absolut tot, pentru că am întâlniri cu delegaţii din străinătate, am întâlniri la cel mai înalt nivel cu tot felul de persoane importante. Poporul român, cetăţenii mei, ar trebui să conştientizeze că eu nu mă pot duce în haine de şantier sau în trening”.

Dar cazul senatorului Ionel Agrigoroaiei nu este singular. Nu mai departe de săptămâna trecută, senatoarea liberală Steliana Miron declara că banii din indemnizaţia de senator nu îi ajung nici măcar pentru coafor.

„Prefer hainele şi pantofii de la producătorii locali. Am şi discount-uri foarte mari. Noroc cu soţul meu şi cu părinţii mei că mă susţin financiar. Din salariul de la Parlament nu mi-ar ajunge banii nici pentru coafor.” (sursa: Evenimentul zilei)

Cei doi senatori se află la primul mandat în Parlamentul României. Ambii au candidat din partea PP-DD.

Sursa: www.digi24.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page