POLITIC | PSD continuă investițiile și majorările de venituri pentru botoșăneni
PSD Botoșani anunță că va respecta toate angajamentele pe care Guvernul și majoritatea parlamentară le-a aprobat pentru continuarea investițiilor și majorărilor de venituri pentru botoșăneni.
„Din păcate, în această campanie electorală s-au spus multe minciuni și a fost multă manipulare față de PSD. Cu toate acestea, atât eu, cât și colegii mei din fiecare comunitate locală ne vom duce la capăt toate obiectivele de investiții care au început, dar și cele care au finanțare aprobată și urmează să intre în lucru. Este vorba de reabilitări și dotări de școli și grădinițe, de reabilitarea mai multor dispensare medicale, de achiziția de echipamente de investigații medicale la cele mai înalte standarde, computer tomograf și RMN, asfaltări de drumuri, construcția de locuințe ANL și cămine culturale, extinderi de rețele de apă și canalizare și refacerea sistemelor de irigații”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.
În prezent sunt finalizate, în execuție și cu finanțare aprobată peste 500 de obiective de investiții pentru lucrări privind:
- Infrastructură rutieră: 70 de investiții în 58 de localități – 226 milioane €
- Alimentare cu apă, canalizare și iluminat public: 42 de proiecte în 37 de localități – 72,5 milioane €
- Educație: 164 de proiecte în 55 de localități, construcții noi și reabilitate – 44,5 milioane €
- Sănătate: 1 spital nou în construcție, 13 dispensare medicale reabilitate, 27 de ambulanțe noi, CT și RMN și echipamente medicale moderne – 9 milioane €
- Agricultură: proiecte de investiții rurale și sisteme de irigații: 68,2 milioane €
- Alte proiecte de investiții: 264 de locuințe – 6,7 milioane €; 20 de cămine culturale în 20 de localități – 4,5 milioane €; săli de sport, bazin de înot în 12 localități – 9 milioane €; amenajări hidrologice: 14 proiecte în 12 localități – 3,8 milioane €; împăduriri: 274 ha în 5 zone din județ – 1,1 milioane €
„PSD a promis și s-a ținut de cuvânt cu privire la veniturile românilor. Ne dorim ca botoșănenii și toți românii să se integreze pe deplin în Uniunea Europeană și la nivelul salariilor și pensiilor! De la 1 martie 2018 toate cele 4.500 de persoane angajate în domeniul medical din Botoșani au beneficiat de creșteri salariale importante, dar în special medicii și asistenții de la unitățile sanitare din județ. În domeniul educației, cei 6.300 de angajați din Botoșani au beneficiat de creșteri salariale de peste 25%. În același timp pentru 36.000 de botoșăneni a crescut salariul minim de la 1.050 lei în ianuarie 2016 la 2.080 lei în ianuarie 2019 pentru persoanele cu studii medii și 2.350 lei pentru cei cu studii superioare. PSD s-a ținut de cuvânt și în domeniul pensiilor și a majorat anual punctul de pensie de la 871 lei în decembrie 2016 la 1.100 lei în iulie 2018. De această creștere au beneficiat 96.000 de pensionari din Botoșani. Vom continua să majorăm veniturile pentru fiecare român și botoșănean, așa cum ne-am asumat prin legea salarizării unitare și noua lege a pensiilor”, a subliniat parlamentarul botoșănean.
COMUNICAT DE PRESĂ LA COMANDA PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT CMF 41190008