Politic

POLITIC | Marius Budăi: „Anul trecut, puterea de cumpărare a salariaților de la stat și din privat a crescut cu 12,7%”

Deputatul PSD Marius Budăi, președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, a declarat luni că majorările de salarii din anul 2017 au fost cu mult peste rata inflației, fapt care s-a reflectat în creșterea puterii de cumpărare a populației.

Salariații din România au avut efectiv mai mulți bani în buzunare anul trecut. Mă refer atât la cei de la stat, cât și la cei de la privat. Puterea de cumpărare medie a tuturor salariaților din România a crescut cu 12,7% anul trecut, ceea ce înseamnă că românii își pot cumpăra mai multe bunuri sau pot face mai multe economii față de momentul venirii la guvernare a coaliției PSD+ALDE”, a declarat Marius Budăi, care a respins astfel acuzațiile Opoziției potrivit cărora majorările de salarii s-ar fi „topit” în creșterea prețurilor.

Președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a mai subliniat că se face o gravă confuzie atunci când unele sindicate susțin că majorarea cu 4,3% a salariului net al bugetarilor de la începutul anului 2018 ar fi fost absorbită de rata inflației anunțată de BNR pentru luna ianuarie. „Se face o gravă confuzie. BNR a raportat două cifre cu privire la rata inflației. Pe de o parte vorbim de creșterea inflației de 4,3% în ianuarie 2018, față de ianuarie 2017. Pe de altă parte, trebuie să vedem care a fost inflația din momentul majorării salariilor nete ale bugetarilor, respectiv cât au crescut prețurile în ianuarie, față de luna anterioară, față de decembrie 2017. Iar în acest caz inflația a fost de doar 0,78%, ceea ce înseamnă că acea majorare de 4,3% pe net a salariilor bugetarilor, le-a adus acestora o creștere reală a puterii de cumpărare”, a precizat deputatul Marius Budăi.

Potrivit acestuia, rata medie a inflației în cursul anului 2017 a fost 1,1%, ceea ce a clasat România pe locul patru în topul statelor cu cea mai mică inflație din Uniunea Europeană. Mai mult, anul trecut inflația medie din România a fost atât sub nivelul mediu al inflației din Uniunea Europeană (1,7%), cât și sub inflația medie din Zona Euro (1,5%).

Sunt conștient că majorările de salarii de anul trecut și de acum nu sunt suficiente și trebuie să creștem treptat, astfel încât să ajungem cu veniturile românilor la media celor mai puternice state din Europa, dar s-a făcut un salt important față de anul 2016. Suntem în permanență preocupați de recuperarea decalajului față de Uniunea Europeană la nivelul salariilor și de creșterea investițiilor în economia națională. Vom continua să facem aceste lucruri și în anii următori”, a subliniat deputatul social-democrat botoșănean.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page