ImportantPolitic

POLITIC | Doina Federovici: „Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai importantă a istoriei româneşti”

Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a transmis un mesaj cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României prin care a făcut apel la importanța introducerii în dezbaterea publică a ideii de patriotism în sensul iubirii de țară, de atașament nu doar față de valorile naționale statale, dar și de trăsăturile autentice ale poporului român.

 

Cu ocazia zilei de 1 decembrie le doresc botoșănenilor și tuturor românilor la mulți ani și să fie mândri de țara în care s-au născut și trăiesc. Ideea de patriotism în sensul iubirii de țară, de atașament nu doar față de valorile naționale statale, dar și de trăsăturile autentice ale poporului român trebuie să fie mereu în gândurile și în simțirile noastre. Pentru a inspira generațiile viitoare, noi suntem primii care trebuie să dăm un exemplu. Trebuie să ieșim puțin din problemele curente și să promovăm și valorile spirituale, care să-i inspire pe tineri. Avem nevoie în spațiul public de modele de decență și de modestie și de o conduită morală care să impună respect”, a declarat Doina Federovici.

 

1 decembrie 1918 reprezintă actul de voință al națiunii române care stă la baza statului național. Măreţia Unirii constă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera niciunui om politic, a niciunui guvern, a niciunui partid, este fapta istorică a întregii naţiuni române, a poporului român.

 

Trebuie să avem solidaritate între generații. Este important să ne unim cu toții forțele pentru Botoșani și pentru România, să le oferim cetățenilor soluții la problemele lor. Nu trebuie să mai existe dezbinare, ură și ceartă. Avem nevoie de unitate, înțelegere și armonie pentru a reuși să le facem viața mai bună locuitorilor județului nostru, precum și a celorlalți din toate zonele țării. M-am născut și trăiesc în Botoșani, aici unde s-au născut și au trăit Mihai Eminescu, George Enescu sau Nicolae Iorga. Am avut și avem români valoroși despre care sunt mândră să vorbesc oriunde în Europa și în lume. Avem români inteligenți care pot și trebuie să se implice pentru a schimba în bine această țară. Eu sunt convinsă că noi, românii, avem puterea și capacitatea de a ne decide singuri viitorul”, a subliniat senatorul social-democrat.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page