POLITIC | Deputatul Tamara Ciofu și Primăria Botoșani oferă pensionarilor testarea gratuită a glicemiei și tensiunii
Cu ocazia Zilei Internaționale a persoanelor vârsnice, deputatul PSD Tamara Ciofu va organiza joi, 1 octombrie a.c., cu sprijinul Primăriei Botoșani, o acțiune de testare gratuită a glicemiei și tensiunii arteriale pentru pensionarii din municipiu. Astfel, pe pietonalul Unirii va fi instalat un cort unde persoanele vârstnice vor putea să își facă un control al stării de sănătate între orele 10.00-14.00. Serviciile medicale vor fi oferite de personal calificat.
“Este vorba de o acțiune destul de cunoscută de pensionarii botoșăneni pentru că o fac de trei, patru ori pe an, începând din 2013. Este un mic sprijin pentru persoanele vârsnice care își pot evalua riscurile de sănătate, dar și un beneficiu pentru sistemul medical din Botoșani, pentru că a preveni este întotdeauna mai ușor și mai ieftin decât a trata o anumită afecțiune“, a explicat medicul și deputatul Tamara Ciofu.
Astfel de acțiuni au mai fost organizate de vicepreședintele PSD Botoșani cu ocazia sărbătorilor de 1 și 8 Martie, 1 Mai, 1 Iunie sau cum este în cazul de față, de Ziua Pensionarilor (1 octombrie).