Politic

POLITIC | Costel Șoptică supărat pe guvernul PSD pentru amânarea, DIN NOU, a licitației pentru modernizarea drumului național Botoșani- Tg Frumos

Amânarea, DIN NOU, a licitației pentru modernizarea drumului național Botoșani- Tg Frumos nu mai este un act de incompetență sau o promisiune din campania electorală, ci reprezintă cea mai mare MINCIUNĂ pe care guvernul PSD o livrează de ani de zile botoșănenilor.

Este inadmisibil să ai șase parlamentari și să nu fii capabil să pui pe lista prioritară cel mai important obiectiv de infrastructură rutieră ce leagă Botoșaniul de restul țării.  Este inadmisibil să găsești scuze, dând vina pe constructorii ale căror oferte nu ar fi eligibile.

SĂ AMÂNI la nesfârșit un obiectiv care te-a făcut parlamentar este atitudinea caracateristică a social-democraților care nu au avut nicio secundă intenția de a se ține de promisiune. Este de fapt modalitatea cea mai simplă prin care pot păcăli electoratul, un fel de “ducere cu zăhărelul”.

Dacă au reușit să obțină acest statut promițând modernizarea drumului, atunci le solicit public să uzeze de toate pârghiile pentru a urgenta demararea lucrărilor de modernizare sau să vină urgent cu explicații despre motivele tergiversării. Este adevărat că singurele realizări cu care se laudă social-democrații sunt ale primarilor, profitând de fiecare tăiere de panglică pentru a se face vizibili.

Dacă nici calitatea de parlamentar, pe care au dobândit-o prin votul botoșănenilor, nu reprezintă un motiv suficient de întemeiat pentru a susține investițiile din județul Botoșani, atunci le sugerez social-democraților să se gândească de două ori înainte de a mai cere votul cetățenilor.

Comunicat de presă: Senator Costel ȘOPTICĂ- PREȘEDINTE PNL BOTOȘANI

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page