Important

POLITIC | Comisia de Etică a UB: Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat

Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti (UB) a hotărât că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, o treime din lucrare fiind copiată.

Comisia îşi exprimă cu această ocazie serioase dubii privind calitatea actului de coordonare ştiinţifică în cazul analizat“, se arată în raportul Comisiei de Etică.

Una dintre analizele raportului se numeşte “Procedee şi tipuri de plagiere în teza de doctorat a domnului Victor Ponta”, iar cea de-a doua reprezintă o anexă nr. 2 care cuprinde lista paginilor din teză cu texte reproduse fără respectartea regulilor de citare din cele patru lucrări ştiinţifice sursă”,

Astfel, sunt scoase în evidenţă “locurile foarte multe din teză unde s-a copiat şi în ce fel s-a copiat“, explicând că această copiere a fost făcută “prin preluarea integrală de blocuri de text, de rânduri, sau prin inversare unor blocuri de text în raport cu sursele, dar şi prin preluarea fără note de subsol a unor bucăţi de text, ceea ce arată că autorul a văzut măcar cum se citează corect“.

Potrivit documentelor, tehnicile de copiere din teza de doctorat a lui Ponta arată că au fost de multe ori “copiate fragmente din alte lucrări şi în sucecesiunea în care ele curg în lucrările originale”. Alteori este folosită “«tehnica montajului», adică se preiau bucăţi disparate din lucrările surse pentru a confecţiona propriile pagini ale autorului, evident fără respectarea minimală a citării coecte”, potrivit deciziei Comiei de Etică.

“Toate indică nu numai cât de mult a fost copiat, dar şi intenţia şi, mai rău, prin minime cosmeticări, efortul de a masca rudimentar actul copierii, fără atribuirea corectă a autorilor de la care s-a preluat identic”, conform hotărârii.

Universitatea din Bucureşti s-a autosesizat în cazul suspiciunii de plagiat în teza de doctorat a premierului Victor Ponta, în baza Cartei Universităţii din Bucureşti.

Teza de doctorat a premierului Victor Ponta a fost analizată la Universitatea Bucureşti de Comisia de Etică a instituţiei şi de mai mulţi experţi în drept.

Membrii Comisiei de Etică au analizat acuzaţiile aduse lui Victor Ponta în cazul tezei sale de doctorat, din punctul de vedere al respectării normelor de proprietate intelectuală şi drepturi de autor, aşa cum sunt ele stipulate în Codul de Etică al Universităţii din Bucureşti, art. 9 şi art. 10.

Decizia Comisiei de Etică a UB a fost anunţată la o zi după ce Consiliul Naţional de Etică a informat că titlul de doctor în Ştiinţe Juridice, domeniul Drept, al lui Victor Ponta a fost obţinut în concordanţă cu legislaţia în vigoare în 2003 şi calificarea de plagiat în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susţine.

“Teza de doctorat elaborată de domnul Victor Ponta şi susţinută public în anul 2003 respectă cerinţele academice din acea perioadă şi este comparabilă din punct de vedere al acestor cerinţe cu alte teze de doctorat susţinute în acea perioadă. Teza de doctorat are un titlu clar, dezvoltat corespunzător pe parcursul lucrării. Tema tezei de doctorat este în domeniul de preocupare al doctorandului şi al conducătorului de doctorat. Autorul tezei de doctorat a efectuat activităţile cuprinse în planul individual de pregătire conform reglementărilor în vigoare în acea perioadă (3 examene şi 3 referate, toate apreciate cu calificativul foarte bine). Teza de doctorat este clar structurată, are un plan de cercetare coerent. Metodologia este în concordanţă cu normele şi practicile din domeniul ştiinţelor juridice la acea dată. Cercetarea, aşa cum rezultă din referatele comisiilor de susţinere, prezintă elemente de noutate şi cuprinde analize pertinente. Bibliografia utilizată de autor este menţionată la sfârşitul lucrării”, se arată în raportul întocmit de trei experţi în ştiinţe juridice, desemnaţi special pentru acest caz.

Totodată, potrivit raportului întocmit de experţi şi aprobat prin hotărârea Consiliului Naţional de Etică (CNE), nu se poate aprecia că doctorandul Victor Ponta şi-ar fi însuşit partenitatea unor idei, concepte, modele care nu îi aparţineau şi le-ar fi prezentat drept contribuţii personale sau originale.

“Teza de doctorat a fost susţinută în Catedra de Drept Public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti în data de 1.04.2003, în prezenţa unor profesori remarcabili: prof. dr. Ioan Muraru, prof. dr. Nicolae Popa, prof. dr. Emil Molcuţ, prof. dr. Antonie Iorgovan, prof. dr. Dan Drosu Saguna şi alţi specialişti de renume care au apreciat valoarea lucrării”, se mai menţionează în raportul experţilor, care a stat la baza hotărârii luate de CNE.

Potrivit concluziilor raportului final, CNE a luat act de îndeplinirea tuturor procedurilor legale în vigoare la data susţinerii tezei de doctorat a lui Victor Ponta, reţinând faptul că referinţele bibliografice au fost menţionate preponderent la sfârşitul lucrării.

Premierul a solicitat Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) să îi fie analizată în Consiliul Naţional de Etică teza de doctorat susţinută în 2003, după ce revista Nature scria că premierul este acuzat de plagiat, susţinând că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă şi indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.

Un al treilea for, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), a decis, în şedinţa din 29 iunie, că premierul a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă atunci Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor.

Preşedintele Consiliului General al CNATDCU, Marius Andruh, declara că a fost analizată, pagină cu pagină, o lucrare de 307 pagini, constatându-se că 85 dintre acestea sunt copieri fără indicarea sursei, foarte uşor de detectat.

În ce priveşte bibliografia lucrării de doctorat a lui Ponta (“Curtea Penală Internaţională”), în cazul a aproape 40 de pagini ale lucrării nu a fost menţionată sursa, potrivit CNATDCU.

Liviu Pop, care a asigurat interimatul la conducerea Ministerului Educaţiei, a emis, înaintea şedinţei din 29 iunie, un ordin de reorganizare a CNATDCU şi a susţinut că acest for nu are competenţă să ia decizii legate de doctoratul lui Ponta.

Totodată, Pop afirma că de problemele de plagiat se ocupă Consiliul Naţional de Etică, acesta fiind singurul care poate rezolva problema posibilului plagiat al premierului.

La momentul lansării acuzaţiilor, Ponta declara că va renunţa la titlul de doctor dacă se va stabili, de către comisia de specialitate de la Ministerul Educaţiei, că a greşit trecând la sfârşitul tezei de doctorat autorii din care a citat la bibliografie, şi nu în subsolul paginii.

La 2 iulie, Victor Ponta a afirmat că membrii CNATDCU care au stabilit că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat s-au reunit din partea PDL ca pentru o “execuţie mafiotă”, fără să fi studiat vreodată o astfel de lucrare, şi a precizat că nu va renunţa la titlul de doctor şi nici nu va demisiona.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page