POLITIC | Cătălin Flutur dă cărţile pe faţă: “În PNL există două tabere”
O adevărată bătălie se va duce mâine la PNL, cu ocazia alegerilor interne. Aceasta este previziunea primarului Cătlin Flutur făcută publocă cu coar o zi înainte de Conferinţa de alegeri a noii conduceri a organizaţiei judeţene a PNL Botoşani.
Fostul lider al partidului a vorbit astăzi despre cele tensiunile din partid şi cele două tabere existente în cadrul filialei locale.
Protagonişti vor fi cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte, parlamentarii Costel Şoptică şi Cristian Achiţei.
“În viaţa unui partid, odată la patru ani, se fac alegeri pentru funcţiile de conducere şi momentul este foarte important. Constat că pentru alegerile de mâine există un foarte mare interes. Deja clar sunt două tabere şi îmi pare rău că o parte din colegii mei nu au înţeles că nu sunt veşnici într-un partid. Eu am ştiut să îmi asum în iarnă, după pierderea alegerilor parlamentare, eşecul şi aş putea să iau pe mine toată vina cu toate că este clar că nu a fost doar vina mea, a fost a întregii echipe. Am sperat în primul rând că o parte din colegii mei din ţară, preşedinţi de filiale, să înţeleagă că electoratul îşi doreşte poate altceva acum şi m-am gândit că şi o parte din colegii din Botoşani, senatori de drept, vor înţelege acest lucru şi se vor retrage pentru a lăsa pe alţii poate mai plini de entuzism, poate cu alte idei în a manageria politic un partid, lucru care nu s-a întâmplat de altfel. Constat mai nou că este aşa ca un fel de cartel făcut din toţi foştii parlamentari PNL ai judeţului, domnii Şoptică, Gireadă, Roman, Grigoraş, ei toţi sunt într-o echipă, candidează, ceea ce nu mi se pare că este chiar foarte corect, fiecare cu sferele lui de influenţă”, a declarat Cătălin Flutur.
Acesta a arătat presei bileţele pe care le-ar fi pregătit deputatul Costel Şoptică şi care conţin numele celor din echipa sa, pentru a fi împărţite mâine delegaţilor la conferinţă.
“Sunt bileţele pregătite, să nu se încurce delegaţii, ca domnii să îşi perpetueze puterea în partid. Eu îi rog pe delegaţii de la conferinţa de mâine să analizeze foarte bine situaţia să înţeleagă ce s-a întâmplat în Franţa unde dreapta şi stânga politică au pierdut amândouă, a venit un partid nou. Dacă nu o să înţelegem că trebuie o schimbare în conducerea partidului şi în a-l manageria politic putem să avem o soartă chiar mai rea decât în 2017. Să voteze nu cum li se spune ci ceea ce consideră ei că e mai bine pentru acest partid”, a mai precizat Flutur.
Revenind la alegeri, Cătălin Flutur şi-a manifestat susţinerea pentru deputatul Cristian Achiţei.
“Domnul Achiţei în primul rând nu a mai fost parlamentar, un loc meritat după multă muncă, şi ar putea să aducă o altă gândire în partid şi un alt mod de a face politică pentru că este şi bine organizat şi eu îl voi susţine”, a declarat Flutur.