POLITIC | Călin Popescu Tăriceanu: „La 1 decembrie, să celebrăm decizia românilor de acum un veac de a trăi împreună ca o naţiune indivizibilă”

Ziua de 1 decembrie este unanim şi pe bună dreptate privită ca un eveniment, cel mai important, dintr-o serie lungă de episoade ce au dus la constituirea statului naţional al românilor prin unificarea tuturor provinciilor istorice în care aceştia erau covârşitor majoritari. Neîndoielnic, prima decizie a Adunării de la Alba Iulia a fost aceea de unire a românilor din Ardeal, Banat, Maramureş cu regatul României. Este deci just ca, la 1 decembrie, să celebrăm decizia românilor de acum un veac de a trăi împreună ca o naţiune indivizibilă. Este tot atât de drept să-i comemorăm, în fiecare zi de 1 decembrie, pe ostaşii români care, prin jertfa de sânge, au adus mai întâi pe lume România ca stat suveran şi independent şi au făcut apoi posibilă înfăptuirea României Mari.
Evenimentele de la Alba Iulia de acum un secol nu au fost însă doar expresia politică şi încununarea instituţională a unei revoluţii naţionale. Ele au pus în mişcare şi o a doua revoluţie, o revoluţie democratică. Unirea cu România a fost prima, dar nu singura măsură decretată de Rezoluţiunea de la Alba Iulia.
Unirea nu a fost atunci afirmată ca o împlinire metafizică a unui ideal secular, ci ca un act de luciditate politică, deopotrivă democratic în gândire şi radical în acţiune. Unirea a fost proclamată deopotrivă ca o reparaţie istorică şi ca un proiect de societate.
În textul Rezoluţiunii, unirea a fost mai întâi asociată cu citez: „înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice“, am încheiat citatul. Printre trăsăturile acestui regim, delegaţii de la Alba Iulia au enumerat libertatea neîngrădită şi necondiţionată de exprimare şi de gândire. Au adăugat imediat „votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional pentru ambele sexe“. Naţiunea pe care şi-o imaginau participanţii la Adunarea de la Alba Iulia avea aşadar nu numai o dimensiune etnică, dar şi o indiscutabilă componentă civică.
Ne-am deprins să sărbătorim ziua naţională într-un registru aproape exclusiv patriotic. După o sută de ani, a sosit timpul să recitim întregul program de la 1 decembrie 1918 și să recunoaştem, multe din prevederile acestui program democratic au rămas o vreme – unele din ele chiar până în zilele noastre – în stadiu de proiect.
La un an de la Rezoluţiune, de pildă, autorităţile de la Bucureşti nu s-au arătat dispuse să dea drept de vot femeilor, care au fost nevoite să aştepte aproape trei decenii pentru a deveni cetăţeni cu drepturi depline.
Dacă este să luăm în serios ceea ce s-a petrecut la Alba Iulia în 1918, ar trebui să aniversăm nu doar un eveniment de ţinută patriotică, ci deopotrivă un act autentic de democrație, un manifest al democrației, textul Rezoluţiunii, ce ar putea avea pentru noi aceeaşi însemnătate civică pe care declaraţia de independenţă o are pentru americani ori declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului pentru francezi. Aşa cum s-au petrecut faptele, 1 decembrie 1918 nu a fost un eveniment militar şi guvernamental, ci unul eminamente civic.
Aceia dintre noi care au trăit zilele din decembrie 1989 pot înţelege ce se întâmplă atunci când societatea se ridică împotriva unui stat a cărui putere nu o mai recunoaşte ca fiind legitimă. La sfârşitul Marelui Război, armata maghiară era demobilizată, iar cea română abia se pregătea să treacă Carpaţii. Jandarmeria, poliţia şi toate autorităţile centrale şi locale se aflau în stare de disoluţie ori de derută. Dinspre Est sufla viforul bolşevizării şi anarhiei.
Cu toate acestea, în Ardeal, în Banat şi în părţile locuite de români din Ungaria domnea ordinea. Pentru că elitele locale româneşti, asociate în două partide, Partidul Naţional Român şi Secţia Română a Partidului Social Democrat din Ungaria, au ştiut să se autoguverneze şi să-şi organizeze comunităţile pentru administrarea treburilor curente, dar, mai ales, pentru cel mai vast proces electoral din istoria democraţiilor moderne ce nu a fost pus în operă de un guvern. Convocate de fruntaşii şi militanţii celor două partide, au avut loc în fiecare comună şi în fiecare oraş întruniri cetăţeneşti în care au fost desemnaţi reprezentanţii pentru Adunarea de la Alba Iulia. Înarmaţi cu credenţiale, cu asentimentul unor alegători pe care nu-i convocase la urne vreo autoritate publică, aceşti reprezentanţi au adoptat textul Rezoluţiunii.
A sosit, așadar, poate timpul să convenim că 1 decembrie nu este numai ziua în care naţiunea s-a desăvârşit prin unirea tuturor românilor în cuprinsul aceluiaşi stat. 1 decembrie este şi ziua în care ar trebui să celebrăm democraţia reprezentativă şi pluralismul, în care s-ar cuveni să recunoaştem rolul central al partidelor politice democratice în istoria noastră contemporană, rol la fel de mare ca acela al armatei ori al guvernelor.
Pe această cale, s-ar putea să înţelegem mai bine că patriotismul nu este doar un sentiment sezonier şi festiv, ci, în egală măsură, o alegere raţională. Montesquieu a scris cândva că adevăratul patriotism înseamnă să iubeşti legile țării tale.
Desigur, dacă aceste legi îţi merită afecţiunea. Unde este libertatea, acolo este ţara mea, a întărit şi Benjamin Franklin. Ţine de noi, așadar, membrii Parlamentului, dacă vom fi dispuşi să ne lăsăm inspiraţi de principiile şi valorile din care s-a hrănit Rezoluţiunea de la Alba Iulia, să le dăm motive românilor să fie patrioţi adevăraţi şi să facem din România o patrie a libertăţii pentru toţi cetăţenii ei. Noi suntem cei care avem datoria de a consolida regimul democratic a cărui viziune a însufleţit Adunarea de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.
Vă mulțumesc!