POLITIC | Călin Popescu Tăriceanu: Îi datorăm într-o bună măsură preşedintelui Bush ieşirea României din lagărul socialist

Fără îndoială, dispariția fostului președinte american George H.W.Bush ne duce cu gândul la sfârșitul epocii Războiului Rece, odată cu întâlnirea istorică pe care a avut-o în 2-3 decembrie 1989 cu secretarul general al PCUS Mihail Gorbaciov.
Această întâlnire poate fi considerată la fel de importantă precum aceea care a avut loc la Yalta în 1945, la care Roosevelt, Churchill și Stalin au stabilit sferele de influență în Europa postbelică pentru următorii 45 de ani.
Îi datorăm Președintelui Bush într-o bună măsură ieșirea României din lagărul socialist și posibilitatea pe care a dat-o românilor de a reveni în rândul națiunilor libere și democratice.
În aceste clipe triste pentru poporul american cât și pentru noi, mă simt obligat să-i aduc un omagiu celui care a fost G.H.W.Bush pentru contribuția sa la schimbările dramatice de acum 30 de ani care au permis României și altor țări din Europa Centrală și de Est de a se reîntoarce în lumea liberă.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Comunicat ALDE Botosani