ImportantPolitic

POLITIC | Amendamente la noul Cod Fiscal, depuse pe parlamentarii botoșăneni Tamara Ciofu, Andrei Dolineaschi și Doina Federovici

Deputatul Tamara Ciofu împreună cu parlamentarii Andrei Dolineaschi și Doina Federovici au depus, miercuri 1 aprilie a.c. la Comisia pentru Buget de la Senat mai multe amendamente la Codul Fiscal prin care părinţii copiilor cu handicap grav sau accentuat și încadrați în gradul I de invaliditate vor fi scutiţi de plata impozitului pe clădire, teren şi autoturism.

Este o abordare civilizată și o formă de respect față de persoanele care se află în această situație. Amendamentele au în vedere să repare o nedreptate pentru că, până acum, facilitățile fiscale le putea primi doar persoana cu handicap grav, deși dificultățile financiare cădeau în sarcina părinților care au în grijă minori cu dizabilități. Amendamentele propuse nu introduc un nou ajutor social, ci îl direcționează pe cel deja existent către cei care îl pot utiliza în beneficiul persoanei cu handicap, respectiv a minorului aflat într-o astfel de situație”, a declarat deputatul PSD.

În prezent Codul Fiscal se află în dezbatere la Senat, unde amendamentele vor fi susținute de vicepreședintele PSD Botoșani Doina Federovici, iar când va ajunge în plen la Camera Deputaților, scutirile de impozit pentru părinţii copiilor cu handicap vor fi promovate de Tamara Ciofu și Andrei Dolineaschi.

Deputatul PSD Tamara Ciofu a inițiat și un proiect legislativ prin care părinții copiilor cu handicap grav sau accentuat și încadrați în gradul I de invaliditate sunt scutiți de plata impozitului pe clădire, teren și autoturism, însă prin amendamentele depuse la Codul Fiscal, măsurile prevăzute vor putea fi adoptate mai repede.

Cu ocazia celebrării Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, vicepreședintele PSD Botoșani a participat la evenimentul Alături de Noi” organizat de Asociația Părinților Copiilor cu Autism din județul Botoșani.

Evenimentul organizat în parteneriat cu primăria municipiului Botoșani, Liceul de Artă Ștefan Luchian și Centrul de Asistență Specializată pentru Copilul cu TSA din cadrul DGASPC Botoșani a avut ca scop atragerea atenției autoritățlor asupra necesității conștientizării problemei și a sprijinirii copiilor diagnosticați cu tulburare din spectru autist și familiile acestora.

Deputatul PSD, Tamara Ciofu a sprijinit încă de la înființare Asociația Părinților Copiilor cu Autism din județul Botoșani prin donații și acțiuni caritabile.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page