Altele

Poliția botoșăneană a fost dotată cu sisteme de scanare și de verificare a actelor

România va intra in spațiul Schengen cu frontierele maritime si aeriene, incepând cu data de 31 martie a.c. De la această dată pasagerii nu vor mai opri pentru control, ci se vor îndrepta direct spre porțile de îmbarcare, atunci când destinația lor va fi una din țările din spațiul european de liberă circulație.

Totuși, autoritățile române vor fi prezente în aeroporturi și vor face verificări inopinate atât pentru a cerceta identitatea și situația legală a persoanelor, cât și pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Astfel de verificări vor fi realizate și pe arterele rutiere sau în cadrul activităților specifice ale Poliției Române.

Pentru a simplifica interacțiunea cu cetățenii și a reduce timpul de verificare, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a îmbunătățit mecanismul de control prin doatarea persoanalului cu dispozitive electronice care conțin sisteme de scanare și de verificare a actelor într-o formă digitală.

La nivelul județului Botoșani, există, în acest moment, peste 130 de astfel de dispozitive care vor fi utilizate de polițiștii aflați în teren, în momentul în care aceștia apreciază că este necesară verificarea unei persoane.

Pe aceste dispozitive este instalată o aplicație care permite verificarea simultană, în toate bazele de date operative ale Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, polițiștii vor putea verifica, în timp real, persoanele oprite pentru control, în acest mod, fiind posibilă identificarea pe loc, a celor care pun în pericol siguranța cetățenilor, sunt urmăriți general sau internațional, dețin documente false sau falsificate, ori sunt migranți ilegali.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page