Pogorârea Sfântului Duh ( Cincizecimea sau Rusaliile)

Una dintre cele mai vechi şi însemnate sărbători creştine este Pogorârea Sfântului Duh sau ziua Cincizecimii, întrucât serbarea are loc la 50 de zile după Învierea Domnului. Înainte de a se urca la cer, Hristos le-a poruncit ucenicilor ca după Înălţarea Sa la cer, aceştia să se întoarcă în Ierusalim şi să aştepte acolo până ce vor fi îmbrăcaţi cu putere din cer. Aşadar, El le-a făgăduit ucenicilor că vor lua Duh Sfânt, despre care a vorbit în timpul vieţii Sale. Făgăduinţa lui Hristos s-a împlinit la cincizeci de zile după Paşti şi la zece zile după Înălţarea Sa la ceruri. Întruparea lui Hristos a avut drept scop biruinţa asupra morţii şi venirea Preasfântului Duh în inimile oamenilor.

De altfel se cunoaşte faptul că scopul vieţii bisericeşti şi duhovniceşti este de a ne face mădulare ale Trupului lui Hristos şi de a lua Duh Sfânt. Acestea două sunt indisolubil legate între ele. Cincizecimea este ultima sărbătoare din cele care se referă la reînnoirea omului. Făgăduinţa şi Pogorârea Duhului Sfânt s-a făcut în zi de duminică. Din acest fapt înţelegem importanţa duminicii, pentru că cele mai mari evenimente împărăteşti au avut loc în această zi. În prima zi a săptămânii, adică duminica, a început Dumnezeu zidirea lumii, pentru că atunci a fost creată lumina. În zi de duminică a început reînnoirea creaţiei, prin Învierea lui Hristos şi tot în zi de duminică s-a desăvârşit reînnoirea creaţiei prin pogorârea Sfântului Duh.

Crearea lumii s-a făcut de către Tatăl împreună cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, reînnoirea s-a făcut de către Fiul, prin bunăvoirea Tatălui şi participarea Duhului, iar desăvârşirea prin Duhul cel de viaţă dătător. Duhul Sfânt s-a pogorât asupra Sfinţilor Apostoli ca o suflare de vânt, sub chipul limbilor ca de foc şi a revărsat în ei o putere nouă, necunoscută lumii până atunci, care a făcut din pescarii simpli şi fricoşi, de până atunci, cei mai devotaţi Apostoli şi cei mai neînfricaţi misionari, cum n-a avut lumea niciodată. Împotriva vitregiilor lumii şi împotriva tuturor păcatelor ei îndatinate, Sfinţii Apostoli au izbutit să resădească în inimile oamenilor cea mai curată şi cea mai luminoasă învăţătură, Evanghelia dragostei şi a păcii şi să producă, prin cele mai simple mijloace, cea mai mare revoluţie morală şi religioasă cunoscută în istoria lumii prin răspândirea creştinismului.

Pentru prima oară în istoria lumii S-a arătat cu putere, în public, Sfântul Duh, Duhul Adevărului, pe care lumea, prin simţurile, prin puterile şi prin luminile ei, nu-L poate primi, deoarece nu-L vede şi nu-L cunoaşte, pentru că nu ştie de unde vine şi unde merge. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, oamenii lumii, bărbaţi, femei şi copii, atât de diferiţi ca neam şi ca stare socială, pot deveni o comuniune sfântă. După cum sufletul dă viaţă şi mişcare trupului nostru, tot aşa Duhul Sfânt dă viaţă şi mişcare, spre binele tuturor, mădularelor Bisericii, care suntem noi  creştinii.

…………………………….

EXPLICAREA ICOANEI „POGORÂRII SFÂNTULUI DUH”

Icoana Pogorârii Duhului Sfânt prezintă coborârea Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli. De obicei, este aşezată în centrul bisericilor pentru cinstire, în duminica Rusaliilor (a cincizecea zi după Învierea Domnului).

COMPOZIŢIA

Această icoană îi arată pe Sfinții Apostoli şezând pe scaune, ca pe Muntele Sion, simbolizând astfel prima comunitate a Bisericii, începutul Bisericii Creştine. Ei formează un semicerc care exprimă unitatea Bisericii, Trupul Mistic al Mântuitorului Iisus Hristos. Icoana nu este imaginea unui eveniment istoric, ea simbolizând importanţa acestui eveniment pentru toate timpurile.  La fel ca în multe alte icoane, Apostolii sunt prezentaţi în perspectivă inversă, figurile fiind din ce în ce mai mari cu cât sunt mai în spate. De asemenea, în fundal este desenată clădirea în care ei se află, „încăperea de sus” (foişorul în care Apostolii se adunaseră).

DUHUL SFÂNT

În partea superioară a icoanei este desenat un alt semicerc din care ies raze. Razele indică spre Apostoli iar „limbi de foc” coboară deasupra fiecăruia, acestea simbolizând Pogorârea Duhului Sfânt.

IISUS HRISTOS

În mijlocul grupului de Apostoli, este un loc neocupat. Acest loc este al Mântuitorului, capul invizibil al Bisericii. Unele icoane străvechi au în centru un altar, tronul slavei eterne a Mântuitorului, care simbolizează prezenţa Sa invizibilă. În mod categoric, nimeni altcineva nu poate fi pictat aici.

APOSTOLII

Apostolii stau aşezaţi, spre deosebire de Icoana Înălţării unde ei sunt arătaţi în confuzie. Acesta reprezintă darul Duhului Sfânt, viaţa interioară, a Duhului, darul Lui către Biserică. Grupul celor Doisprezece Apostoli simbolizează Biserica, nu numai pe cei menţionaţi în cartea Faptele Apostolilor ca fiind împreună cu Apostolii în ziua Pogorârii Duhului Sfânt. De asemenea, în icoană este reprezentat şi Apostolul Pavel, care ulterior va deveni Apostol al Bisericii şi un mare propovăduitor. La momentul Pogorârii Duhului Sfânt, Apostolul Pavel încă era Saul prigonitorul. Cei patru Evanghelişti, Matei, Marcu, Luca şi Ioan sunt pictaţi cu cărţi în mână, cu toate că încă nu îşi scriseseră lucrările. Alţi Apostoli sunt desenaţi cu suluri de pergamente în mână, semnificând autoritatea învăţăturilor date lor de Mântuitorul Iisus Hristos. Prezenţa Sfântului Apostol Pavel şi a celor patru Evanghelişti aminteşte de mulţimea ucenicilor care au fost de faţă la Pogorârea Duhului Sfânt.

COSMOSUL (LUMEA)

În alt semicerc, din partea de jos a icoanei, este reprezentată figura simbolică a unui rege. El este într-un loc întunecat, care reprezintă lumea aceasta învăluită în păcat. Această persoană singură simbolizează lumea întreagă, care înainte de Pogorârea Duhului a fost fără lumina credinţei. El este înclinat în faţă pentru a simboliza bătrâneţea care este consecinţa păcatului lui Adam. Prin puterea Duhului Sfânt, Biserica aduce lumină lumii întregi prin învăţăturile sale. Uneori, această figură este arătată ieşind în lumină, purtând cu amândouă mâinile o legătură (năframă) cu mai multe pergamente (suluri) care sunt învăţăturile Apostolilor, prin care lumea avea să fie luminată (numărul pergamentelor din năframă este de doisprezece, după numărul Apostolilor, iar în capătul fiecărui sul de pergament se pictează o coroană).

MAICA DOMNULUI

Unele reprezentări ale Pogorârii Duhului Sfânt o includ şi pe Maica Domnului, pentru că Ea a fost prezentă la acest mare eveniment. O perioadă de timp, Maica Domnului a fost inclusă în canonul iconografic al icoanei Pogorârii Duhului Sfânt, mai ales în Rusia şi Albania. Această reprezentare a Maicii Domnului apare în apus, în preajma secolului al X-lea, fiind apoi preluată, târziu (aproximativ sec. XVII) şi în iconografia greacă şi rusă.