Pe data de 28 noiembrie 2021, la ora 16.00, va avea loc ediția din noiembrie a lecturilor Poeți în dialog. Invitații Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” sunt Livia Roșca și Iulian Tănase. Discuția va fi moderată de Lucia Țurcanu.
Evenimentul se va desfășura on-line și va putea fi urmărit pe pagina de Facebook a Memorialului Ipotești: https://www.facebook.com/Memorialul-Ipotesti-Centrul-National-de-Studii-Mihai-Eminescu-432404520184709/.
LIVIA ROȘCA (Livia Lucan-Arjoca) este scriitor, jurnalist și inițiator de programe de educație prin cultură. A debutat cu volumul Ruj pe icoane (Editura Cartea Românească, 2006), pentru care i s-au decernat Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut în poezie, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (2007), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2006) și a fost nominalizată la Premiul pentru debut al revistei „România literară” și la Premiul pentru debut al Fundaţiei Anonimul.
A mai publicat, în 2016, la Editura Charmides, volumul de poezie 1+1>2, semnat cu Livia Lucan-Arjoca. Este prezentă în antologiile de poezie: Ultima generaţie, primul val (Editura Muzeului Literaturii Romane, 2006); Literatura potenţială (Editura Vinea, 2007); Dragostea este pe 14 februarie (Editura Vinea, 2010); Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM. 1999-2017 (Casa de Editură „Max Blecher”, 2017). A fost inclusă în antologia de eseuri Cele patru dimensiuni ale feminităţii româneşti (Editura Neverland, 2010). A avut lecturi publice în cadrul unor festivaluri: Ziua Mondială a Poeziei, martie 2012; Maratonul de Poezie la Feminin, Braşov, 2013; Strada de C’Arte, Bucureşti, 2013; Târgul Național al Cărții de Poezie, 2015; Strada de C’Arte, Bucureşti, 2015; Festivalul Internațional de Poezie, București, 2015, 2016, 2021.
Are o experiență de peste 15 ani în industria comunicării, ca jurnalist specializat pe domeniile sănătate şi parenting pentru cotidianul „Adevărul” și editor online pentru website-urile asociate publicaţiilor din trustul „Adevărul”, iar din 2011 – ca specialist în marketing și comunicare corporate. În 2015, a înființat Asociația 7 ARTE și a inițiat programul smARTkid, care înseamnă ateliere educative, creative şi recreative pentru copii şi tineri. Este antrenor de creativitate pentru atelierele smARTkid de scriere creativă, storytelling, lectură, jurnalism şi blogging, organizate de Asociația 7 ARTE. Până acum a coordonat an de an caravane cu scriitori pentru copii în mediile rurale și în zone defavorizate și evenimente prin care a susținut și susține educația prin cultură. 7 ARTE și programul smARTkid sunt medii în care își folosește competențele și creativitatea așa cum dorește și pune în practică idei care-i ajută și pe alții.
(sursa: https://7arte.org/)
IULIAN TĂNASE este poet, prozator, eseist, autor de cărți pentru copii. A fost redactor la revistele satirice „Academia Cațavencu” (1997-2010) și „Kamikaze” (2010-2011), realizator de programe la Radio Guerilla (2004-2019). În prezent, realizează podcastul RSS Reloaded. Este profesor de creativ writind și antrenor de storytelling pentru copii și adulți.
A debutat în 1999 cu volumul de poezie Îngerotica (Editura Seara). A mai publicat: Poeme pentru orice eventualitate (Crater, 2000); Iubitafizica (Vinea, 2002); Sora exactă (ICARE,2003); Ochiul exploziv (Locul Tare, 2006); Trusa instalatorului de umbre (în colaborare cu Dan Stanciu; Locul Tare, 2006); Abisa (Locul Tare, 2007); Adora (ART, 2009), Cucamonga (Herg Benet, 2011); Oase migratoare (Nemira, 2011); Manualul Îmblânzitorului de Cafele (Herg Benet, 2013); Teoria tăcerii (Herg Benet, 2015); Experimentul MAMATATA (Herg Benet, 2015); Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat (ilustrații de Alexia Udriște; Nemira, 2017); Pușculița de vânătoare. Carte de educație financiară pentru copii (ilustrații de Andreea Molocea; Pandora M, 2021). În străinătate a publicat volumele: Balkanische Alphabete (împreună cu Constantin Acosmei și Vasile Leac; traduceri de: Sabine Küchler, Hans Till și Ernest Wichner; Wunderhorn, Heidelberg, 2009); Aimétaphysique (la science des amours imaginaires) (traducere de Valentina Butoescu, Éditions Le Coudrier, Belgia, 2010); La Demonadologio (traducere în esperanto de Ionel Onet, Eldonejo Bero, Rotterdam, 2013); Abgrunde (traducere de Ernest Wichner; Brueterich Press, Berlin, 2018).
După texte de Iulian Tănase s-au făcut câteva spectacole de teatru: Șotron (regia: Nona Ciobanu, Ljubljana, 2010); Iubitafizica (producție a Lightwave Theatre Company, 2014); Teoria tăcerii (spectacol-lectură în regia Marianei Cămărășan, Festivalul de Teatru Undercloud, 2017); Sunt eu, Annabel (producție a Lightwave Theatre Company, 2017).
A coordonat volumul colectiv Pentru Gellu Naum / For Gellu Naum (Editura Vinea/ICARE, 2002). Împreună cu Dan Stanciu și Sebastian Reichmann, coordoneaza publicaţia Athanor. Caietele Fundaţiei Gellu Naum. A participat ca visiting writer la programul International Writers Workshop, Hong Kong (2008) și, cu lucrări, la London International Festival of Surrealism (2007, 2008). Este prezent cu texte în reviste și antologii din România, Germania, Austria, Anglia, Statele Unite, Hong Kong, Slovenia, Cehia, Franța. A susținut lecturi publice în China, Hong Kong, Germania, Austria, Italia, Slovenia, România. Este laureat al Premiului Hubert Burda pentru tineri poeți din Europa de Est (Offenburg, Germania, 2009) și al Premiului 1+1+1=1 Trinitate / Literatură (Graz, Austria, 2011).
(sursa: https://www.iuliantanase.ro/)
Comunicat de presă