Politic

PMP Botoșani nu renunță și cere partidelor semnarea unui pact pentru reducerea numărului de parlamentari și eliminarea pensiilor speciale

Liderii Organizației Județene a Partidului Mișcarea Populară Botoșani continuă să insiste pe reducerea numărului de parlamentari, dorință exprimată de români după Referendumul din 2009, în procent de 83,81,%. Președintele acestei formațiuni, Corneliu Popescu, a cerut partidelor de la Botoșani să semneze un pact prin care se angajează ca după alegeri să se reducă numărul de parlamentari, potrivit voinței poporului. PMP Botoșai cere clasei politice și eliminarea pensiilor speciale. Pactul a fost semnat de Corneliu Popescu, în calitate de președinte PMP, dar și de Cezar Vizitiu, poziția întâi pe lista pentru Camera Deputaților și Cristian Petrescu, primul pe lista PMP pentru Senat. „Este foarte simplu și profund constituțional zic eu că ar trebui ca toate partidele să semneze acest pact pentru a da un semnal că noi trebuie să respectăm Constituția, trebuie să încep de undeva. Experiența trecută ne arată că bătălia politică de la nivel local exportată la București și păstrarea parlamentarilor în zona de demarcație politică au ținut județul și țara în loc. Dacă toate partidele politice din județ își dau mâna , dacă parlamentarii realizează că sunt, înainte de toate,  în slujba cetățenilor și semnează acest Pact pentru reducerea la 300 a numărului de parlamentari și eliminarea pensiilor speciale, acționând unitar, la nivel parlamentar și politic, aceste proiecte mult dorite de români pot deveni realitate  în următorul Parlament”a declarat Corneliu Popescu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page