Plecat cu ajutoare în Ucraina, un șofer din Botoșani și-a abandonat tirul în vama Siret, sătul de stat la coadă
Șpaga și personalul redus sunt principalele cauze ale blocajului de tiruri din Punctul de Trecere a Frontierei Siret. Cele mai mari probleme sunt în partea ucraineană, unde cozile se întind până aproape de Cernăuți. De supărare, unii șoferi și-au abandonat pur și simplu tirurile în drum și au plecat acasă. Există un risc enorm ca în momentul în care se vor întoarce să găsească mașina fără o serie de componente, iar exemple în acest sens sunt deja în partea ucraineană.
Cozile de tiruri au existat aproape mereu, atât la ieșirea din România, cât mai ales pe sensul de intrare din Ucraina. Războiul în care țara vecină este implicată din 24 februarie a făcut ca traficul de mărfuri prin punctele de trecere Siret, respectiv Porubnoe, să crească considerabil. Totuși, de câteva săptămâni situația a devenit de-a dreptul critică, iar cozile se întind pe mai bine de 25 de kilometri. Șoferii spun că mare parte din vină aparține autorităților din Ucraina, pe care le acuză de corupție. ”De cinci zile stau, iar coada e aproape de Cernăuți. Merge foarte greu pentru că nu lucrează domnii de aici (n.r. – ucrainenii), vor șpagă, vor bani. La poartă primul cere 50 de grivne, următorii 200, după alți 200, la scaner alți 50, iar dacă nu le dai bani nu lucrează. Pe cei care nu dau bani îi țin mult acolo, câte 3-4 ore. Aduc de la Cernăuți cereale până la Constanța ca să poată pleca la export. O cursă dus-întors durează o săptămână și jumătate, ceea ce e foarte mult pentru 1.000 de kilometri pe care o faci normal în două zile. E din ce în ce mai rău. În urmă cu trei săptămâni coada era la vreo 7 kilometri, iar acum este de aproape 30 de kilometri”, a spus unul dintre șoferi, potrivit monitorulsv.ro
Sunt și persoane care pun aceste cozi imense pe lipsa de personal și pe faptul că mărfurile se transportă spre România doar prin PTF Siret. ”Coada e până la Cernăuți, adică vreo 25 de kilometri. Nu au mai fost cozi așa lungi niciodată, am patru zile de când stau în coadă și trebuie să ajung în Turcia. Sunt încărcat cu cherestea. Numai o vamă lucrează la Ucraina, rusul a luat vama de la Odessa. Pe toată Ucraina, doar vama asta lucrează, de la Siret”, a precizat un alt șofer.
Un șofer a abandonat tirul aproape de punctul de trecere a frontierei din Ucraina
Nu toți șoferii au răbdare să aștepte în coadă. Un tir cu număr de Botoșani era pur și simplu abandonat. Un șofer care îi știa povestea a explicat de ce omul și-a lăsat mașina. ”Șoferul a plecat acasă de trei zile. A strâns ajutoare din România și le-a dus la Cernăuți și a venit înapoi gol, iar aici poliția nu l-a lăsat și i-a cerut să stea la toată coada pentru că pe ei nu îi interesează. L-a lăsat aici și a plecat acasă, a zis că în momentul în care își revin la cap ucrainenii vine să își ia tirul. El a vrut să facă un bine, pe banii lui, pe motorina lui și uitați ce s-a întâmplat”, a povestit un șofer de tir. Riscurile sunt însă enorme. O demonstrează imaginea unui tir lăsat de hoți fără semnalizări și fără roțile de pe față. Mai mult, șoferii se plâng că a început să se fure tot mai mult. ”Se fură la greu, inclusiv motorina. În zona Cernăuți e totuși siguranță, dar mai departe spre Kiev se fură groaznic motorina. Dacă ai adormit, se taie prelata, se fură, e urât”, a povestit un alt șofer. Pe lângă faptul că au de așteptat zile întregi pentru a intra în România, șoferii au parte și de mizerie pe drumuri. În apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Porubnoe locurile unde se aruncă gunoaiele au devenit adevărate focare de infecție. Se vede cu ochiul liber că oamenii de la salubrizare nu au mai trecut de o bună perioadă pentru a ridica gunoiul.
Citeşte mai mult: AICI!