Local
Pisică salvată de pompierii botoșăneni
Se spune că pisicile ar avea nouă vieți. În realitate au doar una și, nu de puține ori, și-o petrec urcând în locuri din care nu mai pot să coboare. Atunci au nevoie de pompieri!
S-a întâmplat acest lucru, astăzi, pe strada Vâlcelei din municipiul Botoșani. Această felină a vrut să iasă din apartamentul stăpânei pe geamul care era rabatat și a rămas captivă. Oricât de mult a încercat femeia să o ajute , nu a reușit.
Pompierii au eliberat-o din captivitate, spre bucuria stăpânei care a asistat la acțiunea de salvare.