ImportantPolitic

Piețe volante pentru producătorii locali, o prioritate a echipei ALDE

O politică activă de susținere a producătorilor locali și promovarea produselor autohtone se regăsesc pe lista obiectivelor prioritare din programul echipei ALDE Botoșani pentru perioada 2020-2024.

Fermier și specialist în agricultură, Bogdan Dăscălescu, candidatul ALDE la președinția CJ înțelege importanța sprijinirii de către autoritățile locale a micilor fermieri botoșăneni și dorește să faciliteze accesul produselor acestora către consumatori, prin organizarea unor piețe volante.

Suntem un județ cu un potențial agricol extraordinar și putem contribui la dezvoltarea lui, oferindu-le producătorilor autohtoni cadrul necesar în care să își vândă produsele proaspete, direct către consumatori.  Ca președinte CJ, mă voi implica în realizarea unor piețe volante, dedicate exclusiv producătorilor locali pentru a-i ajuta pe aceștia să se dezvolte, dar mai ales pentru a-i îndemna pe botoșăneni să se orienteze către produsele autentice, care provin din gospodăriile proprii ale fermierilor noștri”, a declarat Bogdan Dăscălescu.

Proiectul echipei ALDE pentru organizarea acestor piețe volante vizează câteva locații prestabilite pe raza municipiului Botoșani și în județ, un orar limitat de funcționare și  împărțirea pe sectoare, în funcție de tipul produselor comercializate.

Vrem să oferim botoșănenilor posibilitatea să achiziționeze fructe și legume proaspete, de calitate și la prețuri decente, provenite din gospodăriile țărănești ale județului Botoșani.  Primăria și Consiliul Județean trebuie să vină cu o politică comună de susținere a micilor producători locali și să pună bazele unei infrastructuri de comercializare a produselor lor. Piețele volante sunt fără îndoială, cea mai bună soluție pentru valorificarea produselor autohtone”, a spus Roxana Florentina Țurcanu, candidata ALDE la Primăria municipiului Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page