Peste o sută de amenzi și zece de permise reținute de polițiști într-o singură zi
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 6 acțiuni punctuale și au intervenit la 58 de evenimente, 51 dintre acestea fiind sesizate prin apel la 112.
În urma activităților desfășurate au fost aplicate 131 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 67.115 de lei și au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 10 permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.
Acțiune a polițiștilor din Botoșani
La data de 23 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani, cu sprijinul lucrătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au organizat o acțiune pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc și verificarea respectării normelor rutiere.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 92 de persoane, au fost controlate 20 de autovehicule și au fost efectuate 5 testări alcooltest, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 1.905 de lei.
Totodată pentru abaterile înregistrate la regimul rutier, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere.
Acțiune a polițiștilor din Dorohoi
La data de 23 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni și Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomîrla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și menținerea unui climat de ordine și siguranța publică.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 29 de persoane, au fost controlate 18 autovehicule și au fost efectuate 5 testări alcooltest, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 6235 de lei.
Dintre acestea, 9 sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier, respectiv depășirea regimului legal de viteză. Totodată, a fost reținut în vederea suspendării, un permis de conducere.
Acțiune a polițiștilor din Darabani
La data de 23 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției orașului Darabani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 30 de persoane, au fost controlate 22 de autovehicule și au fost efectuate 3 testări alcooltest, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9640 de lei.
Acțiune a polițiștilor din Săveni
La data de 23 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și menținerea unui climat de ordine și siguranța publică.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 42 de persoane, au fost controlate 23 de autovehicule și au fost efectuate 23 de testări etilotest, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 870 de lei.
Acțiune a polițiștilor din Ștefănești
La data de 23 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor la regimul rutier, și prevenirea faptelor antisociale.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 16 persoane, au fost controlate 12 autovehicule și au fost efectuate 12 testări alcooltest, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 3770 de lei.
Acțiune a polițiștilor din Bucecea
La data de 23 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bucecea, , au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea transportului ilicit de material lemnos și a abaterilor săvârșite la regimul rutier.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 18 persoane, au fost controlate 15 autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 1160 de lei