Educatie

Peste 80 de copii din localitatea Tudor Vladimirescu înscriși la tabara de vară „Prietenii Sfinților” s-au întâlnit cu pompierii – FOTO

Peste 80 de copii din localitatea Tudor Vladimirescu înscriși la tabara de vară “Prietenii Sfinților”, s-au întâlnit, în această dimineață, cu pompierii militari de la Garda de Intervenție Trușești. Ei și-au dorit să petreacă câteva ore alături de salvatori deoarece au auzit de intervențiile la care au participat și de oamenii pe care i-au ajutat de-a lungul timpului.
“Ne putem juca cu brichetele, chibriturile sau cu jarul din sobă?”, “Pornim singuri aragazul pentru a ne pregăti masa?”, “Se întâmplă ceva dacă umblăm la prize?”- sunt întrebări la care copiii au primit răspuns.
Ei au aflat că jocul cu focul poate provoca incendii, folosirea aragazului la o vârstă fragedă este interzisă pentru a preveni accidentele sau chiar exploziile de gaze, iar în cazul prizelor există pericol de electrocutare.
Copiii au avut ocazia să vadă și o autospecială de stingere a incendiilor și să probeze echipamentele de protecție folosite de pompieri în misiunile operative.
Totodată, au învățat ce trebuie să facă în cazul producerii unui incendiu sau cutremur.
Activitatea a fost organizată de Parohia “Sf. Arhanghelii Mihail și Gavril” Tudor Vladimirescu în colaborare cu Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Albești, în baza protocolului de colaborare încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și ISU Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page