Peste 400 de sancțiuni aplicate de polițiștii botoșăneni, în ultimele 48 de ore
În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 7 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise, în cadrul acestora fiind aplicate 423 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 170.000 de lei.
Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 19 permise de conducere.