Peste 100 de copii au fost sărbătoriți la Tudora cu ocazia zilei de 1 Iunie – FOTO
A fost forfotă mare sâmbăta trecută pe terenul de sport din Tudora, unde preșcolari și elevi au petrecut câteva ore într-o atmosfera relaxantă, plină de surprize și provocări. Organizațiile PSD Botoșani și PSD Tudora le-au pregătit celor mici ateliere de pictură, tir cu arcul, un traseu aplicativ, dar și alte jocuri interactive.
„Fiecare copil trebuie să simtă cu adevărat că este prețuit, iar noi, după cum bine știți, ne canalizăm multe dintre acțiuni către copii, pentru că nimic nu se compară cu bucuria din ochii celor mici. A fost o zi plină de energie, în care am călătorit și noi în inima copilăriei alături de minunații copii din Tudora. Ne-am jucat, am pictat, am alergat printre baloanele de săpun, am făcut galerie și am râs împreună cu ei.”, a declarat deputatul Alexandra Huțu
Cea mai frumoasă surpriză pregătită de social-democrați pentru copiii tudoreni a fost atelierul de pictura pe față, unde Anamaria, una dintre cele mai îndrăgite actrițe de la Teatrul Vasilache, i-a încântat pe cei mici cu diferitele modele pictate pe fețele lor zâmbitoare.
„Alături de colegii mei din PSD i-am invitat la distracție și joacă pe copiii din comuna Tudora pentru a sărbători împreună Ziua Internațională a Copilului. Energia, bucuria și inocența pe care le emană în jurul lor cei mici sunt molipsitoare, de aceea le mulțumim copiilor pentru ziua memorabilă pe care am petrecut-o împreună.”, a completat consilierul județean Constantin Pătrăuceanu
La final, fiecare copil a primit în dar dulciuri, sucuri și baloane colorate, dar și alte cadouri: puzzle-uri, jucării de pluș, mingi, rachete de badminton, figurine din ipsos sau planșe pentru desen.
LA MULȚI ANI TUTUROR COPIILOR!
Comunicat de presă PSD Botoșani