InfractionalLocal

Percheziții la sediul unei firme din Botoșani

În cadrul unui dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Botoșani – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul acestei unități de parchet, efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, evaziune fiscală în forma evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive în formă continuată și fals în declarații în formă continuată.

Activitatea infracțională cercetată constă în aceea că administratorii unei firme de transport din municipiul Botoșani au obținut, în perioada 2015-2019, de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin prezentarea de date false, decontarea unui număr de peste 7000 cupoane aparținând unor persoane decedate și a unui număr de peste 260.000 de cupoane pentru care nu erau emise legitimații de călătorie și nu a fost încasată diferența de tarif de 50% aferentă costului călătoriei.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat a fost estimat la aproximativ 6.000.000 lei.

În această cauză, la data de 17.11.2023, după obținerea mandatelor emise de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Botoșani, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Botoșani – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat percheziții domiciliare la sediul respectivei firme de transport și la un punct de lucru al acesteia, ambele situate în mun. Botoșani, ocazie cu care a fost ridicat un volum însemnat de înscrisuri cu valoare probatorie.

În cauză, cercetările continuă până la lămurirea tuturor elementelor de fapt necesare stabilirii răspunderii penale.

Facem precizarea că această etapă procedurală, a efectuării urmăririi penale in rem, are rolul de a crea cadrul legal de administrare a probatoriului necesar soluționării legale și temeinice a cauzei, activitate care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page