Percheziții la locuința unei femei de 41 de ani din municipiul Botoșani. A ajuns în arestul Poliției
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei de 41 de ani, din municipiul Botoșani, bănuită de comiterea a două infracțiuni de furt.
În urma probatoriului administrat de către polițiști s-a stabilit faptul că aceasta, în timp ce se afla în apropierea unui magazin, precum și într-un mijloc de transport în comun, profitând de neatenția victimelor, ar fi sustras din geanta acestora portofelul ce conținea documente și bani, prejudiciul creat fiind estimat la 300 de lei.
La data de 14 octombrie 2024, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința persoanei bănuită de comiterea faptei, prilej cu care au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri care prezintă interes în cauză.
Ulterior percheziției, femeia a fost condusă la sediul poliției în baza unui mandat de aducere, ulterior, față de acesta fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.