Percheziții la Botoșani. Persoane bănuite de comiterea mai multor furturi, identificate de polițiști – FOTO
La data de 2 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de furt calificat, din comuna Prăjeni.
Faptele au fost comise în nopțile de 28 spre 29 și 30 spre 31 octombrie a.c. în orașul Flămânzi și au constat în aceea că, două persoane, având fețele acoperite, ar fi încercat să sustragă bani dintr-un ATM aparținând unei unități bancare, prin forțarea fantei de eliberare a bancnotelor și a sistemului de închidere a seifului.
Ulterior, în aceeași seară, cele două persoane, au pătruns în incinta a două localuri publice, prin forțarea unei ferestre, respectiv a ușii de acces, iar din interior ar fi sustras aproximativ 12.000 de lei și o tabletă.
De asemenena, aceștia, în noaptea de 30 spre 31 octombrie, ar fi pătruns în incinta unui local public, prin forțarea ușii de acces, fără a sustrage bunuri, întrucât s-a declanșat sistemul de alarmare.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au reușit identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptelor, fiind puse în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în urma cărora, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate bunuri care prezintă interes în cauză.
Față de cele două persoane se continuă cercetările sub aspectul comiterii a două infracțiuni de furt calificat și două de tentativă la furt calificat, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.
La activități au participat polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi și din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.