InfractionalLocal

Percheziții la Botoșani. Doi tineri reținuți pentru că au furat din casele unor bătrâni – FOTO&VIDEO

La data de 10 august 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri de 20 și 18 ani, ambii din comuna Coșula, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că cei doi, în data de 3 august a.c., ar fi pătruns fără drept în locuințele persoanelor vătămate, de 75 de ani, respectiv 70 de ani, din comuna Cristești, de unde ar fi sustras mai multe dispozitive electronice, alimente și băuturi alcoolice, provocând un prejudiciu estimat la 5.000 de lei.

 

La data de 10 august a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1, împreună cu cei ai Poliției Orașului Flămânzi și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele celor două persoane bănuite de comiterea faptei, prilej cu  care au fost identificate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză.

 

În urma perchezițiilor, cele două persoane bănuite de comiterea faptelor au fost conduse la sediul poliției, în baza unor mandate de aducere, ulterior, față de acestea fiind dispusă măsura reținerii.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page